Solplanet x AeroFix

Cel mai mare proiect imobiliar mixt din centrul Capitalei, în planul de viitor

Techno Office_birou

4696466197_0f7519d64a_oCel mai mai mare proiect imobiliar mixt – comercial, birouri şi rezidenţial – din centrul Bucureştiului face parte din planurile de viitor ale companiei Practic SA Bucureşti. Acesta va presupune construcţia unui complex de nivel A+ cu peste 30.000 mp.

Zona unde va fi edificat acest proiect permite realizarea unor fluxuri de circulaţie ţşi comerciale pe pe trei artere diferite: b-dul Dacia, Biserica Amzei şi strada General Christian Tell, deşi proprietatea se află într-o zonă cu un ţesut urban tradiţional foarte dens.

Un al doilea proiect cu perspective foarte bune este terenul din B-dul Primăverii nr .1 Sector 1, pe care urmează să fie edificată o clădire de birouri clasa A+ într-o locaţie unică din punct de vedere al perspectivei şi poziţiei, în cel mai căutat cartier rezidenţial din Bucureşti.

Acest proiect va  fi realizat pe baza unui concurs de arhitectură care ăşi propune să valorifice poziţia de mare valaore urbană şi estetică a proprietăţii şi va cuprinde circa 5.000 mp construiţi într-o foirmulă funcţională modernă.

Potrivit estimărilor companiei proiectele vor începe să producă venituri din trimestrul II 2018.

Proiectele fac parte din politica de investiţii pe termen mediu şi lung a companiei Practic SA ce vizează modernizarea şi reconfigurarea unor spaţii mai vechi la standardele comerţului modern, instalarea unor echipamente moderne de climatizare şi utilităţi în spaţiile cu potenţial, creşterea gradului de eficienţă energetică, dar şi realizarea unor proiecte de mare anvergură, emblematice pentru zonele respective ale oraşului.

“În acelaşi timp această strategie asigură diversificarea necesară a portofoliului de spaţii de la comercialul de periferie iniţial, la un mix de comercial de mai multe categorii şi de birouri de clasa A şi B, în aşa fel încât, indiferent de conjunctura de piaţă a fiecărei perioade, să putem asigura un flux de venituri constant cu o dinamică pozitivă companiei pe termen lung. Acest tip de abordare a dus în timp la creşterea valorii patrimoniului, atât din punct de vedere al suprafeţelor, dar mai ales din punct de vedere al valorii comerciale, astfel încât între societatea privatizată la începutul anilor 90 şi societatea imobiliară de astăzi nu mai există nivel de comparaţie”, au precizat reprezentanţii Practic SA.

Finanţarea planului de afaceri va fi asigurată din surse proprii dar şi atrase, prin prelungirea unui credit scadent în aprilie 2016 şi suplimentarea acestuia pentru noile proiecte investiţionale pe o perioadă de aproximativ 10 ani.

Principalul acţionar al Practic SA, ce deţine un pachet de 97,49%, este SC Piaţa Obor Market & Complex SA, înfiinţată în 2006 în scopul dezvoltării infrastructurii comerciale a Pieţei Obor din Bucureşti.

Din octombrie 2010 compania operează o unitate comercială care însumează 20.500 mp construcţi. În etapa a doua a investiţiei urmează să fie construite peste 40.000 de structuri comeciale moderne în perimetrul a cca. 30 ha din jurul Oborului.

 

Societatea Practic a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 32,24 milioane lei, în uşoară creştere compativ cu acelaşi interval al anului prececent.
În acest an, compania preconizează că va atinge la o cifră de afaceri de 32,44 milioane lei. Până în 2020 aceasta ar trebui să ajungă la 64,16 milioane lei.

Sus