Oferta de apartamente din nordul Capitalei este în creştere, 300 de noi unităţi vor fi livrate în următorii ani în zona Șoseaua Nordului-Herăstrău, în ansambluri aflate în prezent în construcţie. În 2014, apartamentele din Șoseaua Nordului – Herăstrău au fost vândute la sume cuprinse între 200.000 şi 250.000 euro, iar cele din cartierul Pipera s-au încadrat în bugete de 70.000 – 300.000 euro. Pentru 2015 este preconizată o uşoară creştere a preţurilor.
Emanuel Poștoacă, General Manager al Nordis, precizează:
„În anul care tocmai s-a încheiat, tranzacțiile imobiliare din categoria premium s-au situat ca valoare între 105.000 Euro și 1.450.000 Euro, pentru achizițiile imobiliare efectuate de beneficiarii finali. În cele mai multe cazuri, bugetele au fost cuprinse între 200.000 – 250.000 euro, în zona Herăstrău, cumpărându-se apartamente începând de la 100 mp. Cele mai mari tranzacții intermediate de Nordis în această zonă au avut ca obiect două apartamente tip penthouse, unul în valoare de 1.450.000 euro și altul de 900.000 euro.”
Apartamentul de lux tip penthou este ofertat la 1.450.000 euro (ilustrat în imaginile de mai sus) are o suprafață utilă de peste 300 mp, la care se adaugă terasa în suprafață de 120 mp şi este situat lângă Parcul Herăstrău.
Proprietatea cuprinde cinci camere, situate pe două nivele și o terasă spectaculoasă. În amenajarea lui s-au investit peste 300.000 euro în finisaje premium, ce au inclus placări cu granit, lemn sau piatră naturală și un sistem de climatizare performant.
*Chirii de la 700 la 3.300 euro pe lună
În Pipera, chiriile la apartamente se situează cam la jumătate față de Șoseaua Nordului –Herăstrău. Cu bugetul unui apartament în Herăstrău, în Pipera închiriezi o vilă.
În zona Pipera cele mai multe apartamente închiriate au fost cele de 3 camere, la bugete de 700-750 euro/lună.
În ceea ce privește închirierea de vile, cei mai mulți clienți au preferat clădirile cu cel puțin 4 camere în ansambluri rezidențiale, la bugete între 800-1.200 euro/lună.
Cea mai mare tranzacție de închiriere în 2014 din zona Pipera a fost de 4.000 euro/lună pentru o vilă individuală în zona Erou Iancu Nicolae, cu o suprafață de 900 mp construiți și o curte de 2.500 mp. Vila, amenajată în stil clasic, dispune de o piscină generoasă, cramă proprie și o cameră home-cinema.
De cealaltă parte, tot pe segmentul de închiriere, cea mai mare tranzacție realizată de Nordis în noul cartier de lux Șoseaua Nordului-Herăstrău, s-a realizat la un buget de 3.300 euro/lună, noul chiriaș fiind un manager al unei companii multinaționale.
Apartamentul închiriat în acest buget are 4 camere, 3 băi și o suprafață totală de 220 mp utili. Pe terasa apartamentului, de aproximativ 150 mp, este instalat un jacuzzi cu vedere liberă spre Parcul Herăstrău.
Cele mai multe cereri dar si tranzacții, au fost pentru apartamente de trei camere, în jurul bugetului de 1.200 euro/lună.
„Profilul clienților care închiriază proprietăți în zona de nord nu s-a schimbat – aceștia sunt, în continuare expați, precum și oameni de afaceri. Pentru clienții cu bugete mai mici de 1.500 euro/lună contează mai mult preţul de închiriere şi nu sunt dispuşi să depăşească bugetul pe care şi l-au propus. Pentru clienții cu bugete peste 1.500 euro contează mai mult proprietatea (suprafațele, împărțirea, calitatea finisajelor) și locația. Pentru aceștia, bugetul poate crește dacă găsesc o proprietate care le depășește așteptările”, exlică Emanuel Poștoacă.
Oferta de locuințe noi premium în cele două cartiere noi este în creștere, atât pe segmentul de vânzare, cât și de închiriere.
Numai în zona Șoseaua Nordului- Herăstrău se vor livra în următorii trei ani circa 300 apartamente noi, în ansambluri rezidențiale aflate în construcție.
„În 2015, ne așteptăm ca valorile, atât de vânzare cât și de închiriere, să înregistreze o ușoară creștere. Există optimism în piață, evidențiat de demararea unui număr relativ mare de proiecte imobiliare”, a mai precizat Emanuel Poștoacă.