Oferte locuri de munca top

CE urmeaza sa aprobe finantarea lucrarilor la Aeroportul din Iasi

1657.jpg Proiectul de modernizare a Aeroportului International Iasi se afla la etapa avizului Comisiei Europene care urmeaza sa aprobe finantarea acestuia din fonduri europene. Dupa aceasta etapa va urma semnarea contractului de finantare, anunta Consiliul Judetean Iasi.
Autoritatile judetene asteapta cu nerabdare raspunsul CE. Cristian Adomnitei, presedintele CJ Iasi, a declarat: „Cu multa bucurie ii anunt pe toti iesenii ca aplicatia noastra pentru a primi fonduri europene in vederea constructiei Aeroportului a ajuns la final. Comisia Europeana este ultima etapa. In noaptea care tocmai a trecut, Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial – <> 2007-2013 a trimis la Bruxelles aplicatia Aeroportului International Iasi. De acum asteptam raspunsul Comisiei Europene, dar acesta nu poate fi decat unul pozitiv. Dupa ce Bruxelles-ul va aproba cererea noastra de a finanta constructia de la Aeroport, ni se vor rambursa toti banii pe care iesenii i-au cheltuit deja in lucrarile de la aerogara, la care se adauga fonduri pentru alte facilitati la Aeroport.”
In luna decembrie a anului trecut Aeroportul International Iasi a depus cererea de finantare europeana pentru dezvoltarea si modernizarea aerogarii iesene. Proiectul are o valoare totala de 56,7 milioane de euro, obiectivele majore propuse a fi realizate fiind proiectarea si executia lucrarilor pentru realizarea suprafetelor de miscare aferente unei piste noi, cu lungimea de 2.400 metri (contract aflat in derulare), extinderea suplimentara a platformei parcare aeronave si constructia unui nou terminal de pasageri, de trei ori mai mare decat cel existent. Din totalul sumei mentionate, 38,7 milioane de euro reprezinta finantarea europeana nerambursabila. Termenul de finalizare a proiectului este august 2015.

Sus