Un aquapark, locuințe pentru tineri, reabilitarea unor străzi și poduri, precum și finalizarea noului complex sportiv şi de agrement sunt câteva dintre prioritățile Primăriei Cluj Napoca pentru anul 2016.
Proiectul de buget pentru acest an, supus dezbaterii publice, prevede pentru dezvoltare peste 77,43 milioane euro (348.435 mii lei).
În același timp, primăria își propune să acorde în integralitate facilităţile fiscale pentru companiile din parcurile industriale şi să menţină facilităţile fiscale pentru construcţia clădirilor „verzi”.
Primăria intenționează să deruleze concursuri de soluţii vizând reabilitarea Turnului Pompierilor, reabilitarea zonei Cetăţuie, valorificarea Someşului şi amenajarea unor zone de agrement pe malurile râului.
În acest an, municipalitatea Cluj Napoca își propune să finalizeze etapa a doua a reabilitării Pieţei Unirii şi pietonalizarea laturii de vest, să finalizeze reabilitarea străzii Făget şi investiţiile din zona Lomb.
De asemenea, intenționează să demareze reabilitarea podurilor Traian, Porţelanului și puntea pietonală din Grigorescu.
Totodată, municipalitatea va face demersurile pentru finalizarea noului complex sportiv şi de agrement din cartierul Gheorgheni în parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii, în zona fostului cartodrom, pe 9,4 hectare.
Prin resurse proprii, primăria vrea să transforme ştrandul Sun într-un aquapark modern. Primul pas va fi modernizarea bazinului olimpic şi acoperirea acestuia cu un balon presostatic cu triplă membrană, cu dimensiunea de 64 x 37,3 x 10 metri, care va permite să fie folosit şi pe timp de iarnă. De asemenea, în incinta complexului va fi amenajat un patinoar.
Având în vedere cerere de locuințe, primăria va pregăti proiectul „Case pentru clujeni” – un nou cartier pentru tineri în zona Borhanci. De asemenea, va realiza studiile necesare pentru dezvoltarea proiectului Cluj Innovation City.
In ceea ce priveste infrastructura sociale, primaria si-a propus să continue programul de dezvoltare a reţelei de creşe. Va fi finalizată creşa de pe strada Episcop Nicolae Ivan şi vor începe lucrările la o nouă creşă în cartierul Grigorescu.
Urmează să fie finalizată și reabilitarea şi dotarea a trei şcoli: „Avram Iancu”, „Mihai Eminescu” şi „Ion Agȃrbiceanu” . Este preconizat să demareze reabilitarea pentru „George Coşbuc” şi „Sigismund Toduţă”.
Proiectului de buget al municipiului Cluj-Napoca este in dezbatere publica până la 22 ianuarie.