Oferte locuri de munca top

Ce investiții face Sibiul anul acesta

Sibiu_200811_800pxInvestiţiile Primăriei Sibiu vor însuma în acest an aproximativ 170 milioane de lei, potrivit estimărilor realizate de reprezentanţii municipalităţii. Aproape 135 de milioane de lei vor fi  alocați pentru finanțarea investițiilor Primăriei Sibiu, iar alte 32 de milioane de lei vor fi destinate investițiilor serviciilor publice subordonate Consiliului Local Sibiu.

Cu privire la sursele de finanţare ale proiectelor primăriei, Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului, a precizat: Pentru finanțarea acestei liste de investiții am alocat într-o primă fază 169,4 milioane lei. Am grupat aceste investiții pe linii strategice de dezvoltare. Prima linie este continuarea investițiilor în infrastructura rutieră care se desfășoară pe trei paliere: din fondurile noastre proprii, din credite și aici mă refer la contractul de credit pe care l-am încheiat în luna decembrie cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, iar cea de-a treia modalitate de finanțare este cea mixtă, adică din fonduri proprii și atrase.

Un număr de 26 de străzi de pământ vor fi reabilitate în 2016 de Primăria Sibiu din fonduri proprii: Doamna Elena Cuza, Toamnei, Castorului, Cindrelului, Ecaterina Teodoroiu, Mureșului, Crișului, Odessa, Crinilor, General Aldea Sandu, Tohan, Petru Poni, Vânătorilor, Zorilor, Ceaikovski, Lupeni, Munteniei, Principatele Unite, Strungului, Ecaterina Varga, Ogorului, Ana Ipătescu, Niță Octavian, Mălinului, Frezorilor și probabil strada Lăptăriei. Lista de investiții include și câteva străzi mai mici din cartierul Lazaret.

De asemenea, în 2016 municipalitatea şi-a propus să finalizeze reabilitarea străzilor din beton. Proiectul a început în 2015 cu reabilitarea străzilor de beton situate în cartierele Valea Aurie și Terezian. În 2016 se vor moderniza acest tip de străzi din cartierele Valea Aurie și Broscărie, aleile betonate din spatele blocurilor de pe șoseaua Alba Iulia, cele din zona străzii Oțelarilor și cele din zona străzii Rusciorului.

“În ceea ce privește lucrările de infrastructură finanțate din creditul BERD, pentru anul viitor ne-am propus să deschidem șantiere pe 17 străzi incluse în trei pachete: zona Marmeladă, zona Lupeni și zona Obor – Viitorului. Criteriul după care ne-am ghidat în selectarea acestor străzi a fost în primul rând existența proiectelor tehnice pentru a câștiga timp, un al doilea criteriu fiind ca societatea de gaz să fi executat lucrările de modernizare pe aceste străzi”, a precizat primarul Astrid Fodor.

Din fondurile proprii ale Municipiului Sibiu vor demara lucrările în cartierul Dioda. La ora actuală procedura de achiziție este în curs, cele șase oferte primite aflându-se în evaluare.

În cazul în care nu vor exista contestaţii, lucrările vor începe în luna mai sau iunie a acestui an.

Pentru anul acesta este propusă și începerea lucrărilor în cartierul Hipodrom II. Prima porțiune în care se va interveni este cea cuprinsă între Oituz și strada Mirăslău. Porțiunea dintre strada Mirăslău și strada Nicolae Iorga va intra în lucru în anul 2017.

Pentru investiţii în unităţi de şcolare a fost alocată suma de 10,7 milioane de lei. Cele mai importante proiecte vor fi construcția unei clădiri cu destinația gradiniță în incinta școlii nr. 1 (str. Hațegului), continuarea reabilitării rețelelor de utilități în clădirile unităților de învățământ și eficientizarea energetică a unora dintre clădiri (prin montarea de termosisteme și geamuri termopan).

Alte proiecte majore ale Primăriei Sibiu în 2016 includ:

  • continuarea lucrărilor de construcție a noului sediu al Casei de Cultură a Municipiului Sibiu din Parcul Tineretului pentru care a fost alocată suma de 4 milioane de lei;
  • reamenajarea parcului Ștrand, alocare aproximativă 3,3 milioane de lei;
  • noi investiții și reamenajări la Clinica de Chirurgie, dar și la secția de infecțioase ale Spitalului de Pediatrie, valoare alocare 3 milioane lei;
  • Cimitirul Municipal va beneficia de o alocare de 2,7 milioane de lei pentru construcţia unei noi parcări în zona nouă dinspre Calea Cisnădiei și reabilitatea de noi alei;
  • Alte 2,2 milioane lei, la care se adaugă 1,4 milioane lei din veniturile proprii ale Serviciul de Administrare a Domeniului Public vor fi alocate pentru amenajarea unor terenuri de sport şi a unei zone recreative în zona stadionului municipal;
  • Pentru amenajarea de locuinţe sociale, de pe strada Verzăriei și respectiv în fostul Club Ilie Pintilie, se va acorda suma de 2,3 milioane de lei.

În 2016, Primăria Sibiu va depune următoarele proiecte în vederea obţinerii unei finanţări nerambursabile:

  • construcția unei clădiri cu destinația creșă pe strada Hațegului și a unei creșe în cadrul Grădiniței nr. 36 (str. Constructorilor);
  • reabilitarea grădiniței nr. 43 (Aleea Streiu) și a grădiniței nr. 14 (str. Iezer);
  • extinderea unui corp de școală și construcția unor săli de sport la Școala Nicolae Iorga (str. Nicolae Iorga) și la Școala I.L. Caragiale (str. Vasile Alecsandri);
  • reabilitarea clădirii școlii Radu Selejan (str. Șoimului), a Liceului Teoretic Constantin Noica (str. Oștirii), a școlii nr. 21 (str. Luptei) și a școlii nr. 1 (str. Hațegului);
  • reabilitarea cantinei, construirea unei biblioteci și a unei săli multifuncționale la Colegiul Energetic (str. Electricienilor);
  • reabilitarea fațadelor Colegiului Independența (str. Gladiolelor), a Colegiului Terezianum (str. Postăvarilor) și a Liceul Tehnologic Henri Coandă.

 


Etichete:
Sus