Două proiecte de investiții, în valoare totală de peste 6,5 milioane euro, vizează lucrări de reabilitare a unor tronsoane de drumuri județene. Astfel, potrivit indicatorilor tehnico – economici, faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Investiții, indicatori recent aprobați de …
Citeste mai mult 
Depozit logistic si birouri, in pregatire in provincie
O firmă de transporturi din provincie intenţionează să investească în construirea unor spaţii logistice şi de birouri. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în vederea obţinerii aprobării din partea autorităţilor locale. Documentaţia elaborată în acest sens propune o suprafaţă …
Citeste mai mult 
Circa 14 mil euro pentru un drum de jumatate de kilometru
La aproape 14 milioane de euro se ridică valoarea totală a investiției estimată pentru realizarea unui drum de acces cu patru benzi. Viitorul drum se înscrie în programul de dezvoltare a rețelei stradale a Capitalei și ar urma să permită …
Citeste mai mult 
Reabilitarea unei retele de canalizare in centrul Bucurestiului costa mai mult
În urma necesității efectuării unor lucrări suplimentare, a crescut semnificativ valoarea totală a investiției pentru reabilitarea unei rețele de canalizare din București. Compania care a elaborat studiul de fezabilitate a inclus în devizul final valoarea estimată a unor costuri aferente …
Citeste mai mult 
Un amplu complex turistic, in planurile unui investitor local
O firmă ce oferă soluţii pentru proiecte industriale şi de infrastructură, implicată însă şi în dezvoltări rezidenţiale, şi-a lărgit anul acesta domeniile de activitate, intrând pe segmentul HoReCa. Acum, firma are în plan construirea unui amplu centru de agrement şi …
Citeste mai mult 
Criza corona afecteaza si investitiile pentru Aeroportul Otopeni
Pandemia Covid-19 creează efecte și în industria aviatică, ceea ce înseamnă că inclusiv investițiile realizate pentru aceasta își încetinesc ritmul, mai ales din cauza îngreunării procesului de atragere a finanțării. Ca urmare, sunt decalate și termenele de acordare a finanțării, …
Citeste mai mult 
Prima etapa de extindere a unui port va costa 14 mil euro
Cu o investiție de aproape 14 milioane de euro va fi extinsă infrastructura unui port din țara noastră. Investiția este finanțată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020 și de la bugetul de stat. Aceasta …
Citeste mai mult 
Viitor ansamblu industrial, in pregatire in provincie
Planul de investiţii al unei firme de construcţii vizează edificarea unui ansamblu industrial în provincie. Acesta va cuprinde o hală de producţie şi depozitare, cu două niveluri şi suprafaţă construită de peste 4.600 mp, precum și staţie de betoane, silozuri …
Citeste mai mult 
Unde s-ar mai putea extinde Dedeman cu inca 55 mii mp
Proiectul de investiţii, ce propune realizarea în provincie a unor spaţii pentru servicii şi comerţ, parcurge acum ultimele etape necesare în vederea obţinerii aprobării din partea autorităţilor locale. Viitoarele spaţii vor fi amenajate pe mai mult de 55 mii mp …
Citeste mai mult 
Circa 4 mil euro costa extinderea unei fabrici de produse lactate
Pentru a-şi mări capacitatea de producţie, o companie din provincie ce deţine o fabrică de preparare produse din lapte, intenţionează să investească în extinderea acesteia cu noi spaţii de producţie şi depozitare. Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la …
Citeste mai mult 

