Sumele alocate pentru finanțarea proiectelor depuse de întreprinderile mici și mijlocii, în cadrul apelului pe Axa 2.2 a POR, a cărui perioadă de depunere se încheie pe data de 4 iunie 2020, ar putea fi suplimentate. ”Avem în analiză identificarea …
Citeste mai mult
17 noi proiecte primesc peste 100 milioane lei, bani europeni
Încă 17 contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au fost semnate pentru proiecte de investiții de către ministrul Lucrărilor Publice. Valoarea totală se ridică la peste 100 milioane lei. Beneficiarii sunt atât unități administrativ-teritoriale (UAT), cât și întreprinderi …
Citeste mai mult
114 strazi vor avea iluminat public modern, din fonduri europene
A fost semnat contractul de finanțare nerambursabilă care asigură fondurile necesare pentru realizarea unuin sistem de iluminat public modern în municipiul Sighișoara. Prin contract, va fi investită o sumă de peste 10 milioane lei în realizarea lucrărilor de extindere sau …
Citeste mai mult
Drumul expres Constanta – Tulcea: proiectare pe bani europeni
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în calitate de Solicitant, a depus la finele lunii trecute aplicația de finanțare pentru proiectul „Elaborare Studiu de fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drum Expres Constanța-Tulcea”. Finanțarea nerambursabilă va fi …
Citeste mai mult
Reconstructie printr-un fond national de investitii
Așa cum social – democrații au propus Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții, și guvernul liberal vrea să propună un fond național de investiții. Premierul Ludovic Orban a anunțat că în următoarele zile va fi prezentat proiectul de reconstrucție națională, ce va …
Citeste mai mult
185 mil lei, bani imprumutati pentru amenajarea spatiilor verzi
Suma de 150 milioane de lei dintr-un credit bancar contractat de către primăria Sectorului 6 s-a dovedit insuficientă pentru acoperirea investițiilor privind amenajările peisagistice din acest sector. Ca urmare, edilii vor mai împumuta încă 35 milioane de lei, făcând astfel …
Citeste mai mult
O primarie vrea sa imprumute bani pentru proiecte de infastructura
La peste 170 de milioane de lei se ridică suma creditelor bancare pe care intenționează să le contracteze o primărie. Cea mai mare parte din acești bani, circa trei sferturi, ar urma să fie utilizată pentru proiecte de investiții în …
Citeste mai mult 
Contracte de finantare de 13 mil euro pentru proiecte de investitii
La aproximativ 13 milioane de euro se ridică valoarea contractelor de finanțare din fonduri europene nerambursabile semnate de către ADR București-Ilfov în primul trimestru al anului 2020. Astfel, oficialii agenției pentru dezvoltare au semnat în trimestrul I opt …
Citeste mai mult 
POR 2014-2020: Contracte semnate in trimestrul I, pentru regiunea Muntenia
POR 2014-2020: Contracte semnate in trimestrul I, pentru regiunea Muntenia Citeste mai mult 
POR 2014-2020: Contracte semnate in trimestrul I, pentru regiunea Vest
POR 2014-2020: Contracte semnate in trimestrul I, pentru regiunea Vest Citeste mai mult 

