Urare An Nou 2024

Care este stadiul lucrarilor pe lotul 3 din Autostrada Bucurestiului A0

Lotul 3 Sud al Autostrăzii Bucureștiului A0 este ”cea mai importantă lucrare pe care trebuie să o finalizăm anul viitor”, consideră Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

Astfel, cu ocazia unei vizite inopinate pe șantier, acesta le-a transmis reprezentanților constructorului că acest contract va fi finalizat cu siguranță anul viitor.

Constructorul este Asocierea Aktor Technical Societe Anonyme (Aktor SA) – Euro Construct Trading 98 SRL.

În prezent, stadiul lucrărilor pe acest lot este următorul:

* au fost executate primele tronsoane experimentale cu balast stabilizat;

* la pasajul pe autostradă peste A1 București – Pitești au fost asamblate la sol grinzile metalice pentru deschiderile 1, iar în urma discuțiilor, constructorul și-a asumat că în maximum 30 de zile, grinzile metalice vor fi montate pe structurile pasajului;

* au sosit în șantier primele aparate de reazem pentru grinzi, iar montarea acestora va începe săptămâna viitoare;

* la pasajul pe autostradă peste CF Bucureşti – Craiova (sat Țegheş, comuna Domnești), au fost finalizate infrastructurile;

* la podul pe autostradă peste râul Sabar (sat Dârvari, comuna Ciorogârla), continuă lucrările la pila Dârvari;

* la pasajul pe autostradă peste DJ601 (Ciorogârla) au fost finalizate infrastructurile;

* la podul pe autostradă peste râul Ciorogârla au fost finalizate infrastructurile;

* la pasajul peste autostradă pe DC126 (Clinceni), au fost forați, armați și betonați 29 din cei 36 de piloți;

* la pasajul pe DJ602 peste autostradă (Ciorogârla): au fost finalizate infrastructurile;

* La pasajul peste autostradă pe DC125 (Țegheş): au fost forați, armați și betonați 26 din cei 36 de piloți;

* la trei pasaje peste autostradă, pe DC128, pe DC158 (ambele în Dârvari) și unul în Domnești: continuă lucrările aferente culeelor;

* continuă lucrările de umpluturi la corpul de drum cu material necoeziv pentru traseul autostrăzii;

* continuă lucrările la sistemul de scurgere a apelor și de cofrare și betonare a șanțurilor pereate;

* continuă relocarea rețelelor de utilități pe amplasamentul șantierului – gaze, apă-canal și telecomunicații, dar încă nu a început relocarea rețelelor electrice; constructorul a promis că în următoarele două săptămâni vor demara și aceste relocări.

TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom

Acest lot are un impact major asupra traficului din sudul României, pentru că afectează peste 3 milioane oameni care trăiesc în această zonă, dar și pentru că, împreună cu loturile 1 și 2, reprezintă continuitate între A1 și A2, via DN5, care sunt rute foarte importante pentru traficul de mărfuri din România, făcând legătura între Turcia-Grecia-Bulgaria-Portul Constanța cu centrul țării și vestul Europei.

La finalul vizitei, Irinel Scrioșteanu a declarat: ”din acest motiv, am hotărât că, începând de săptămâna viitoare, voi aplica aceeași metodă pe care am aplicat-o și la deblocarea și finalizarea lucrărilor la Pasajul Domnești și astfel, voi merge și pe acest șantier cel puțin o dată pe săptămână, prezentându-vă evoluția săptămânală a acestuia”.

”Iar, pentru că anul acesta am atins câteva premiere importante pentru infrastructura rutieră a României, pentru anul viitor îmi doresc o altă premieră și anume, aceea de a nu mai avea șantiere majore blocate și/sau cu întârzieri care nu pot fi recuperate”, a adăugat el.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus