În câteva zile urmează să fie decisă finanțarea secțiunii montane Miercurea Nirajului – Leghin, din Autostrada Unirii, după cum a anunțat directorul general interimar al Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) Cătălin Urtoi.
Consiliul Interministerial are în componența sa următoarele ministere avizatoare, care decid dacă acest proiect va primi aviz favorabil sau nu:
* Ministerul Dezvoltarii, Lucrărilor Publice și Administrației – PNL;
* Ministerul Finanțelor – PNL;
* Ministerul Justiției – PNL;
* Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – PSD;
* Ministerul Mediului – PNL;
* Ministerul Transporturilor și Infrastructurii – PSD (care și-a dat avizul favorabil în urma CTE-ului de săptămâna trecută).
Dacă avizul dat de Consiliul Interministerial va fi unul favorabil, atunci va fi emisă o Hotărâre de Guvern pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici.
Prin acest HG Guvernul României își asuma valoarea investiției și astfel se poate trece la etapa lansării licitației pentru atribuirea contractlui de Proiectare + Execuție, cu toate procedurile aferente.
La această fază nu s-a ajuns niciodată în cei peste 16 ani de când se vorbește despre acest proiect, pentru secțiunea montană – 159 km.
Săptămâna trecută a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru secțiunea Leghin – Moţca, contract finanțat din fonduri europene, prin PNRR, ce trebuie finalizat în 2026.
Lucrărilor vor fi efectuate de asocierea SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade.
Tot săptămâna trecută a fost avizat favorabil în CTE Ministerul Transporturilor SF-ul pe secțiunea montană Miercurea Nirajului – Leghin.