Oferte locuri de munca top

Autostrada Sibiu-Pitesti: 740 de imobile vor fi expropriate

Pentru realizarea Autostrăzii Sibiu-Pitești, Secțiunea 2 Boița – Cornetu vor fi expropriate 740 imobile proprietate privată. Valoarea despăgubirilor ce vor fi acordate se ridică la 5,7 milioane lei.

Declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată urmează să fie aprobată de către Guvern.

Cele 740 imobile afectate de executarea lucrărilor pentru acest obiectiv sunt atât terenuri (în suprafață de 1.101.619 mp), cât și investiții (construcții în suprafață de 5.025  mp și 3.589 m).

Aceastea se află pe raza localităților Boița și Turnu Roșu din județul Sibiu, precum și pe raza localităților Racovița și Câineni din județul Vâlcea.

Suma necesară aferentă despăgubirii pentru imobilele proprietate privată este de 5.768 mii lei.

De asemenea, pentru realizarea lucrărilor este necesară ocuparea unei suprafețe de 51.316 mp aparținând proprietății publice a statului și o suprafață de 453.458 mp aparținând proprietății publice a unităților administrativ-teritoriale Boița și Turnu Roșu, din județul Sibiu, precum și Racovița și Câineni, din județul Vâlcea.

Lungimea totală a traseului autostrăzii este de 123,1 km.

Autostrada Sibiu – Piteşti face parte integrantă din Coridorul Pan-European nr. IV, care traversează România de la vest la est, pe direcţia Nădlac – Arad – Timişoara – Lugoj – Deva – Sibiu – Piteşti – Bucureşti – Constanţa.

Traseul autostrăzii Sibiu – Piteşti se va desfăşura între Sibiu (intersecţia cu Centura Sibiu) şi Piteşti (intersecţia cu Centura Piteşti) în zona centrală a României.

Traseul este amplasat pe teritoriul administrativ a trei judeţe:

* Sibiu – localităţile Şelimbăr, Tălmaciu, Turnu Roşu,

* Vâlcea  – localităţile Câineni, Racovița, Perişani și

* Argeș – localităţile Sălătrucu, Suici, Cepari, Tigveni, Curtea de Argeş, Băiculeşti, Merişani, Budeasa, Bascov.

 

Descărcați aici

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus