Urare An Nou 2024

Autorizatii de construire eliberate in 10 zile

Timpii de eliberare a documentelor de urbanism vor fi reduși considerabil într-un județ din țară, conform unor proceduri care ar putea deveni ”de bună practică” și pentru celelalte administrații publice județene.

Astfel, autorizațiile de construire vor fi eliberate în maxim 10 zile de la depunerea cererii.

Începând cu data de 1 martie 2021, Direcția Arhitect Șef din cadrul CJ Bihor va emite certificatul de urbanism în termen de 5 zile lucrătoare, iar autorizația de construire în 10 zile lucrătoare.

Cu posibilitatea ca termenul să fie redus la 5 zile, în schimbul unei taxe de urgență de maximum 300 de lei (în funcție de tipul construcției această taxă de urgență va fi diferențiată).

Potrivit legii, în cazul certificatului de urbanism este nevoie și de avizul primarului fiecărui UAT de unde este cetățeanul care a depus documentația. De cele mai multe ori, întârzierea în a transmite avizul primarului face în prezent ca timpul de rezolvare a cererilor să fie de peste o lună.

În luna februarie, Direcția Arhitect Șef din cadrul CJ Bihor va contacta toate cele 40 de UAT-uri pentru a stabili o procedură simplificată de lucru, astfel încât avizul primarului să fie dat și documentul să fie transmis înapoi către Direcție în 48 de ore. Un prim pas a fost făcut deja la începutul acestui an.

De la 1 ianuarie 2021, Direcția Arhitect Șef transmite online către primării avizul necesar obținerii certificatului de urbanism și îl primește înapoi folosind aceeași procedură. Totodată, cetățenii pot opta să primească online acest document.

În cazul autorizației de construire, eliberarea acesteia se poate face doar în format fizic, potrivit legii și nu este nevoie de avizul primarului.

Cei care doresc să investească sau să construiască în județul Bihor trebuie să aibă termene predictibile. Vrem să avem o altă abordare și la Direcția Arhitectului Șef: pro-client, pro-cetățean, pro-investitor. Vom colabora cu primăriile pentru eliberarea certificatelor de urbanism, pentru că înainte de a le elibera avem nevoie de un aviz de la primăria respectivă. Vom pune reflectorul pe acea primărie care nu ne dă avizul cu celeritate . Noi ne angajăm că în trei zile vom elibera certificatul, dar am lăsat două zile și primăriei să ne dea un simplu aviz”, a declarat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

Sus