Oferte locuri de munca top

Autorizatie pentru construirea a peste 600 de apartamente

A fost emisă autorizația pentru execuția lucrărilor de construire a unui ansamblu imobiliar cu peste 600 de apartamente, în Sectorul 2 din București.

Acesta va fi amplasat pe strada Gherghiței, nr. 9, pe malul stâng al râului Colentina.

Lucrările ar urma să fie finalizate în cursul anului 2025, după cum estimează dezvoltatorul acestui ansamblu, firma One United Properties.

Valoarea brută a dezvoltării a fost estimată la peste 219 milioane de euro.

Proiectul prevede construirea a 7 turnuri (cu 11 etaje) ce vor cuprinde un total de 663 de apartamente, atât studiouri, cât și cu unul, două, trei sau patru dormitoare.

Acestora li se vor adăuga 10 spații comerciale și un total de 853 de locuri de parcare.

Ansamblu cu peste 500 apartamente, in curs de autorizare

Suprafață totală construibilă va fi de aproximativ 75.260 mp.

Terenul pe care urmează să fie dezvoltat acest proiect are suprafaţa de peste 82.730 mp.

Aici ar urma să fie edificat, în trei etape, un ansamblu cu peste 2.075 de unităţi locative, etapa anunțată de dezvoltator acum fiind prima dintre acestea.

One United Properties SA este controlată de dezvoltatorii Victor Căpitanu şi Andrei-Liviu Diaconescu.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus