Astăzi a fost lansată licitația pentru elaborarea documentației tehnice a noului Drum expres București – Târgoviște (studiu de prefezabilitate și fezabilitate). Noul drum, care nu va trece prin localități, va avea două benzi pe sens și separare pe mijloc, cu …
Citeste mai mult
Locuinte ANL vor fi in special pentru medici si profesori
Tinerii specialiști din sănătate sau învățământ vor putea închiria locuințe realizate strict cu acest scop de către Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL), potrivit unor prevederi ce urmează să fie aprobate astăzi de Guvern. Aceleași prevederi vor stabili că ANL va …
Citeste mai mult
Proiecte din 10 localitati primesc finantare
Au fost semnate 23 de noi contracte de finanțare, în valoare totală de peste 140 de milioane de lei pentru infrastructura socio-culturală, educațională și medicală, precum și pentru dezvoltarea mediului de afaceri. Dintre acestea, zece proiecte vizează modernizarea unor instituții …
Citeste mai mult
Centura Sanmartin din Bihor va fi realizata din fonduri europene
Pentru realizarea drumului de legătură între municipiul Oradea și comuna Sânmartin a fost adoptat un proiect de hotărâre privind realizarea unui parteneriat între CJ Bihor și CNAIR. Traseul Centurii Sânmartin ar urma să aibă o lungime de 5.7 km. Acesta …
Citeste mai mult
Inca doua blocuri, cu aproape 200 apartamente, vor completa un ansamblu in dezvoltare
Este în autorizare o nouă etapă din dezvoltarea unui ansamblu rezidenţial într-un municipiu din ţară. În această fază vor fi construite două blocuri cu aproape 200 de unităţi locative. Aceste proiecte parcurg în prezent etapele necesare în vederea obţinerii autorizaţiei …
Citeste mai mult 
Centrala electrica fotovoltaica, in pregatire in provincie
O nouă investiţie va fi realizată în domeniul producţiei de energie din surse regenerabile. Planul de investitții prevede amplasarea unei centrale electrice fotovoltaice cu o capacitate totală de 19.2 MWp, realizarea racordului electric la SEN şi împrejmuirea terenului. Acest proiect …
Citeste mai mult 
Modificarea documentatiei de atribuire, pentru lucrari rutiere de 22 mil euro
Documentația de atribuire a unui important contract pentru execuția de lucrări rutiere pe drumuri județene urmează să fie completată și modificată, în urma soluționării unei constestații. Contractul în cauză are o valoare estimată la puțin peste 22 milioane de euro. …
Citeste mai mult 
Peste 8 mii mp de spatii de depozitare si birouri, in aprobare langa Bucuresti
Proiectul ce vizează construirea unei hale de depozitare şi birouri pe un teren situat în apropierea municipiului Bucureşti parcurge în prezent paşii necesari în vederea obţinerii aprobării din partea autorităţilor locale. Suprafaţa pe care proiectantul o propune pentru viitoarele construcţii …
Citeste mai mult 
Preturile materialelor lemnoase pentru constructii, in crestere
După ce că aproape toate materialele necesare în construcții, începând cu fier-betonul, cărămizile, cimentul, etc. s-au scumpit semnificativ, nici materialul lemnos nu putea, din păcate, să facă excepție. Speranțele că prețul la cherestea nu va mai urca s-au spulberat de …
Citeste mai mult 
Proiect pentru realizarea unui ansamblu cu spatii de depozitare, servicii si birouri
O companie locală intenţionează să investească în construirea unui ansamblu imobiliar cu funcţiuni mixte. Acesta va cuprinde două clădiri cu spaţii de servicii, depozitare (materiale sanitare) şi sediu de firmă. Proiectul parcurge în prezent paşii necesari în vederea obţinerii aprobării …
Citeste mai mult 

