Pentru amenajarea a trei piațete pietonale Primăria muncipiului Oradea va lansa un concurs de soluții care va include și serviciile de proiectare.
“Doresc să îi invit pe toți cei care doresc să participe, arhitecți din Oradea sau din afara orașului Oradea, să vină cu soluții pentru ca aceste piațete să aibă aspectul pe care și-l doresc și orădenii”, a spus primarul Ilie Bolojan.
Cele trei zone, dar și suprafața pe care se vor întinde acestea, sunt : zona Cartierului Nufărul va avea o piațetă de 4.807 mp în zona limitrofă Restaurantului McDonald’s (str. Ciheiului intersecție cu str. Nufărul), zona Cartierului Ioșia va avea o piațetă care se va întinde pe o suprafață de 8.530 mp în zona Sălii de Sport Antonio Alexe (str. Cazaban), iar în Cartierul Rogerius va fi amenajată o piațetă care se va desfășura pe o suprafață de 9.853 mp în zona Parcului Magnoliei.
De menționat este că cele trei piațete vor face obiectul a trei loturi distincte privind procedura de achiziție, astfel încât pentru fiecare dintre loturi se poate desemna un câștigător distinct. Documentația pentru organizarea concursului de soluții a fost semnată, urmând ca aceasta să fie transmisă spre validare Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (ANAP). După ce aceasta va fi validată, în decurs de aproximativ două săptămâni, documentația de atribuire va fi publicată pe www.e-licitatie.ro.
Prin aceste piațete se intenționează crearea unor centre de cartier, exclusiv pietonale, rezolvate în baza unor soluții de design contemporan, cu materiale moderne și fiabile.
În ceea ce privește piațeta din zona Cazaban, aceasta va fi amenajată în trei etape, din care prima este cea supusă concursului de soluții. Acesta va viza amenajarea unei suprafețe de cca 8.530 mp. În următoarele două etape se va reorganiza circulația carosabilă și pietonală și se vor amenaja zonele pietonale din jurul Sălii Sporturilor „Antonio Alexe”.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia octombrie (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!