Oferte locuri de munca top

Castelul Brukenthal din Avrig va fi restaurat cu aproape 3 mil euro

Castelul Brukenthal din Avrig va fi restaurat cu aproape 3 mil euroA fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Brukenthal Public HUB Avrig – proiect de dezvoltare urbană integrată”, care vizează restaurarea, conservarea și promovarea Corpului A, castelul, al Ansamblului Castelului Brukenthal.

Valoarea totală a proiectului este de 15.626.343 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) este de 13.028.038 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile din Bugetul de Stat este de 2.285.778 lei. Diferența până la valoarea totală a proiectului este reprezentată de contribuția beneficiarului.

Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna decembrie 2029.

Astfel, Primăria Avrig și Fundația „Samuel von Brukenthal” au obținut o finanțare în cadrul Priorității 8: „O Regiune Atractivă” din cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027 pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru este Autoritate de Management.

Castelul Brukenthal este un monument istoric de importanță națională (Clasă A), construit de Baronul Samuel von Brukenthal, fost guvernator al Transilvaniei, în a doua jumătate a secolului XVIII-lea. Ansamblul format din Castel, Orangerie și parc, a fost inspirat din stilul arhitectural al palatelor vieneze Schonbrunn și Laxenburg, fiind, totodată, reprezentativ pentru diversitatea culturală a spațiului transilvan.

Imobilul aferent obiectivului de investiție aparține Fundației Samuel Von Brukenthal, este situat în intravilan și este format din: teren în suprafață de 1.500 mp, clădire – Castelul Brukenthal – Corp A, având următoarele caracteristici:

– nr. niveluri = 3,

– suprafața construită la sol = 388 mp,

– suprafața construită desfășurată = 985 mp.

Obiectivul este situat în localitatea Avrig, pe strada Gheorghe Lazăr nr. 39, județul Sibiu.

Castelul Brukenthal este reprezentat de un complex format din trei corpuri, clădiri construite în stil baroc, în formă de U cu un corp central și două aripi laterale. Corpul care face obiectul proiectului este doar corpul din mijloc, respectiv corpul A al Castelului.

Parcuri fotovoltaice, de peste 127 MWp, aproape de autorizare

Aici a fost expusă renumita colecție a baronului Brukenthal formată din 212 de tablouri și 129 de gravuri, expoziție care, în prezent, este la Muzeul Brukenthal Sibiu. În 1776 a fost amenajat parcul din fața palatului după modelul grădinilor vieneze.

Întins până în lunca Oltului, cu terase, scări de piatră, bazine cu apă, pârâu în cascade, alei cu specii rare de arbori și arbuști, parcul palatului este astăzi singurul parc de castel păstrat în forma sa originală din România.

Restaurarea corpului A al Castelului se concretizează în crearea unui muzeu care va deveni un centru cultural integrat în rețeaua urbană, punând în valoare și alte atracții culturale și istorice din Avrig, cum ar fi biserici, monumente sau parcuri. Astfel, palatul nu doar că va atrage vizitatori, dar va contribui și la un flux mai mare de activități culturale, educative și recreative pentru comunitatea locală.

De asemenea, în cadrul proiectului se vor realiza lucrări de îndepărtare a intervențiilor neadecvate realizate anterior și de restaurare și refuncționalizare a reședinței de vară a baronului Brukenthal: demontarea învelitorii și a suportului de învelitoare, reparații ale fisurilor și degradărilor din structură, remedierea degradărilor din materialul lemnos, finisaje, pardoseli, tencuieli, revenirea la compartimentarea originală a clădirii. Se va realiza și o sistematizare verticală a spațiului exterior prin păstrarea actualelor alei și prin revitalizarea spațiului verde.

Totodată, vor fi realizate evenimente de promovare a Brukenthal Public Hub Avrig și va fi creat website de prezentare a clădirii, spațiilor expoziționale, exponatelor, evenimentelor.

Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, a declarat: „Zona turistică a Văii Avrigului este în continuă dezvoltare, valorificând patrimoniul natural deosebit al localizării geografice ca una dintre porțile de acces spre Munții Făgăraș, precum și proximitatea cu municipiul Sibiu. Astfel, orașul este atractiv pentru turismul de weekend sau de tranzit, dar și pentru turismul cultural. Edilii, dar și societatea civilă doresc stimularea turismului prin valorificarea celuilalt pilon care face Avrigul atât de ofertant pentru turiști, dar și atractiv pentru operatorii din această industrie, care este un adevărat motor de creștere economică pentru Regiunea Centru”.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus