Oferte locuri de munca top

ARCA: propuneri pentru contracararea cresterii galopante a preturilor la materiale

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) atrage atenția că explozia prețurilor materiilor prime și materialelor de construcții poate avea impact negativ direct asupra pieței de construcții, prin insolvențe și falimente, asupra proiectelor de infrastructură aflate în derulare, prin blocaje, dar și indirect, asupra evoluției PIB și bugetelor publice, în lipsa măsurilor imediate.

Reprezentanții ARCA sunt de părere că efectele negative ale scumpirii materialelor de construcții pot fi gestionate prin legislația în vigoare.

”Apreciem orice demers care va duce la îmbunătățirea și eficientizarea legislației privind achizițiile publice. Până la finalizarea unui astfel de proces, atragem atenția că există soluții punctuale, pe termen scurt, prin care se pot evita blocajele. În prezent, Legea achizițiilor publice conține mecanisme de abordare și corectare a situațiilor în care prețurile cresc accelerat. Aceste prevederi trebuie să fie aplicate nediscreționar de către autoritățile centrale și locale, iar Guvernul trebuie să fie intransigent în acest sens”, a declarat Vlad Vameșu, președintele ARCA.

Ce propune ARCA:

* Aplicarea formulei polinomiale de actualizare a prețurilor, care ia în considerare principalele materii prime, materiale și costurile forței de muncă din contractele de achiziție publică în derulare;

* Obligarea autorităților contractante să actualizeze valorile estimate ale investițiilor publice la data lansării licitației;

* Formulele de escaladare a prețurilor trebuie să fie aplicate având ca referință data ofertei (sunt situații în care prețurile de referință sunt considerate cele de la un an după ordinul de începere a lucrărilor, deci nu mai au legătură cu prețurile din momentul ofertei);

* Modificarea sursei indicilor și legarea acestora de oscilațiile din economia reală (bursele de mărfuri interne și internaționale, și nu indicele de inflație).

În 2020, domeniul construcțiilor a avut cea mai mare contribuție la evoluția PIB (+0,6 pp), alături de domeniul Informații și Comunicații (+0,6 pp), potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi (ARCA) a fost înființată în 2019 și reunește companii cu capital românesc din domeniul infrastructurii rutiere. Firmele care fac parte din ARCA au, în prezent, peste 5.000 de angajați, o cifră de afaceri netă de aproape 2 miliarde de lei și contribuții importante la bugetul consolidat al statului.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus