Oferte locuri de munca top

Apetitul investitorilor pentru piaţa imobiliară din România este în creştere

untitled

Promenada Mall

Pe fondul creşterii economice înregistrate anul trecut, apetitul investitorilor pentru piaţa imobiliară din România a început să crească. În semestrul 1 2014 volumele tranzacţiilor au fost mai ridicate decât oricare alt semestru din 2008 până în prezent. În viitorul apropiat volumele investiţiilor vor creşte, potrivit consultantului imobiliar JLL.
Totodată randamentele au ajuns la un nivel maxim, ce nu a mai fost întâlnit din 2005. Tot pe fondul creşterii economice sunt aşteptate creşteri ale nivelului chiriilor.
În ultimii doi ani disponibilitatea băncilor de a finanţa proiecte imobiliare a crescut, în linie cu indicatorii macroeconomici.
O serie de tranzacţii importante au fost finanţate. Astfel: AFI Group a obţinut 13,4 milioane euro de la UniCredit pentru dezvltarea primei faze a AFI Park Offices şi 30 milioane euro de la Raiffeisen pentru noul centru comercial din Ploieşti. De asemenea NEPI a împrumutat 30 milioane euro de la UniCredit Ţiriac Bank pentru refinanţarea achiziţiei clădirii de birouri The Lakeview şi 20 milioane euro pentru refinanţarea centrului comercial din Galaţi.
Oricum având în vedere faptul că cererea pentru proprietăţi comerciale este în uşoară creştere, băncile preferă să finanţeze proiecte care generează deja venituri decât noi dezvoltări.
Totuşi în ciuda semnelor de revenire, este de aşteptat o abordare prudentă din partea instituţiilor financiare.
Pentru acest an perspectivele sunt pozitive. Se va pune accent pe proiectele de birouri, atenţie medie pe segmentul de retail şi atenţie mică pe proiectele industriale şi rezidenţiale.

Sus