Oferte locuri de munca top

Anul acesta investitiile in sistemul energetic vor adauga minimum 2.500MW

Investițiile în sistemul energetic vor adăuga anul acesta minimum 2.500MW, dintre care cel puțin 600MW reprezintă producție în bandă, contribuind semnificativ la securitatea energetică a României.

Pentru comparație, în zilele bune, producția instantanee actuală a țării este de 7-8.000MW, după ce în perioada 2009-2022 România a închis peste 7.000MW grupuri pe cărbune și gaz.

În paralel, România continuă implementarea proiectelor majore, precum exploatarea gazelor din Neptun Deep și Caragele, dezvoltarea programului nuclear civil românesc și fabricile de producție pentru panouri fotovoltaice și baterii.

România se află în fața unui an decisiv pentru sectorul energetic și avem motive să fim optimiști în ceea ce privește finalizarea unor proiecte importante, iar fiecare MW nou în sistem va însemna șansa unor facturi mai mici la energie pentru români și pentru companiile românești”, a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Proiectele majore pentru 2025

– Finalizarea centralei pe gaz de la Iernut – 430MW de producție în bandă. Termen estimat: iunie 2025.

– Punerea în funcțiune a hidrocentralei Răstolița – 30MW de capacitate flexibilă

– Centrala în cogenerare de la Năvodari – 80MW pe gaz

– Proiecte private finanțate prin PNRR. Ministrul estimează punerea în funcțiune a 1200-1.500MW din surse regenerabile și alte capacități moderne.

– Termocentrala pe gaz de la Mintia. Primii 1.000MW ar putea fi conectați la sistemul energetic național până la finalul anului. Este o investiție strategică națională, cu o putere instalată totală de 1.750MW, cea mai mare centrală pe gaz din Europa. Turbinele au fost livrate, șantierul este în execuție.

Un parc fotovoltaic va fi infiintat cu peste 30 mil euro

– Este așteptată dublarea capacității de stocare în baterii, până la 400-500MWh, proiecte cofinanțate din PNRR.

„Fără energie sigură și ieftină, nu există un nivel de trai decent și nici dezvoltare economică. 2025 vine cu semne bune pentru România, iar cifrele și proiectele confirmă acest lucru. După un record al ultimului deceniu în 2024, cu 1200MW pe care am reușit să îi punem în funcțiune, ne propunem să dublăm această performanță în acest an. Asta înseamnă nu doar capacități noi de producție, ci și un pas important spre independența energetică a țării noastre. Sunt proiecte mature, pentru care accelerăm ritmul de implementare. Soluția pentru facturi mai mici nu este intervenția constantă a statului pe piață, ci creșterea capacității de producție de energie. Aceasta este misiunea noastră, iar pentru asta avem nevoie de un parteneriat onest și serios cu mediul privat”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2024

Sus