Agenţia Naţională pentru Locuinţe a demarat procedura de contractare pentru 6 case care vor fi construite în oraşul Vălenii de Munte, din judeţul Prahova.
Casele, construite prin programul “Locuinţe prin credit ipotecar”, vor fi amplasate pe Strada Alexandru Donici, pe parcele individuale, cu suprafeţe desfăşurate cuprinse între 146 şi 164 metri pătraţi, cu regim de înălţime parter+mansardă. Locuinţele vor avea o suprafaţă construită de 146-164 metri pătraţi, respectiv o suprafaţă utilă de 94,5 – 95,1 metri pătraţi.
Unităţile au preţuri cuprinse între aproximativ 60.250 şi 69.600 de euro (TVA Inclus). Proiectul cuprinde locuinţe cu 3 camere (o cameră de zi şi două dormitoare), dependinţe (bucătărie, grup sanitar, baie, terasă exterioară), curte deschisă, loc de parcare, alee pietonală. 4 dintre case au garaj pentru autoturism, potrivit ANL.
Viabilizarea terenului pe care se vor construi locuinţele (reţelele de utilităţi, drumul de acces, spaţiile verzi şi iluminatul public) va fi asigurată de Primăria oraşului Vălenii de Munte, din fonduri proprii.
Clădirile vor fi realizate în termen de un an de la data emiterii ordinului de ăncepere a lucrărilor.
Perioada de înscriere pentru persoanele interesate de acest proiect şi de achiziţionarea unei locuinţe în Vălenii de Munte este 24 noiembrie – 8 decembrie 2014.