Guvernul a aprobat astăzi criteriile de prioritizare a solicitărilor din Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru anul 2025.
Guvernul urmează să aprobe astăzi criteriile, care vor asigura o utilizare mai eficientă a.
Solicitările de transfer depuse de către beneficiarii programului în cursul anului 2025 vor fi prioritizate în funcție de categoriile de investiții și de gradul de implementare al acestora, astfel:
* conform categoriei de investiții, procentual:
– 45% pentru proiectele de alimentări cu apă și stații de tratare a apei și sisteme de canalizare și stații de epurare a apelor uzate, inclusiv canalizare pluvială și sisteme de captare a apelor pluviale;
– 30% pentru proiectele de sisteme de distribuție a gazelor naturale
– 25% pentru proiectele de drumurile publice, respectiv drumuri comunale și/sau drumuri publice din interiorul localităților, precum și variante ocolitoare ale localităților, poduri, podețe, pasaje sau punți pietonale, inclusiv pentru biciclete și trotinete electrice;
* conform gradului de implementare al obiectivelor – repartizarea fondurilor în funcție de stadiul de implementare al proiectelor:
– 50% pentru obiectivele de investiții pentru care au fost transferate de la bugetul de stat sume de peste 80% din valoarea totală a contractului;
– 30% pentru obiectivele de investiții pentru care au fost transferate de la bugetul de stat sume de cuprinse între 40% și 80% din valoarea totală a contractului;
– 20% pentru obiectivele de investiții pentru care au fost transferate de la bugetul de stat sume de cuprinse între 0% și 40% din valoarea totală a contractului.
În cadrul fiecărei categorii de prioritizare, solicitările vor fi onorate în ordinea cronologică a înregistrării acestora la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Flexibilitatea redistribuirii fondurilor
Anterior efectuării transferurilor de la bugetul de stat, în situația în care sumele alocate pentru oricare dintre categoriile menționate depășesc sumele solicitate de la bugetul de stat în interiorul respectivei categorii, suma excedentară poate fi folosită lunar pentru celelalte categorii, pentru care există solicitări de transfer, astfel încât să se realizeze o utilizare eficientă a sumelor.
După aplicarea criteriilor prevăzute mai sus, se vor efecuta transferurile de sume, în perioada 15 – 17 a lunii, în limita creditelor bugetare aprobate.
Data este stabilită pentru a asigura beneficiarilor o predicție suficientă asupra resurselor disponibile în cursul unei luni și asupra momentului în care urmează să primească sumele, în vederea luării eventualelor măsuri de corectare a cursului contractelor de execuție, cum sunt cele menționate anterior.
În total, valoarea Programului național de investiții „Anghel Saligny” este de 65,5 miliarde lei repartizate după cum urmează:
* 22,5 miliarde pentru domeniile de alimentare cu apă și canalizare;
* 30 miliarde pentru domeniile drumuri și poduri;
* 13 miliarde pentru domeniul sisteme de distribuție a gazelor naturale.
În anul 2024 au fost efectuate transferuri de la bugetul de stat pentru realizarea obiectivelor de investiții prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” în valoare totală de aproximativ 11,8 miliarde lei, pentru toate solicitările de transferuri depuse de beneficiarii programului până la data de 14 octombrie 2024. În prezent, sunt înregistrate solicitări de transfer în anul 2024, neonorate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în valoare totală de 3,7 miliarde lei.