Solplanet x AeroFix

Amanarea unor reparatii capitale a afectat sectorul constructiilor

poza-5Amânarea unor reparații capitale a afectat anul trecut sectorul construcțiilor. Astfel, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016, singurul segment care a înregistrat o scădere dramatică, de -19,64% serie brută, a fost cel al reparațiilor capitale. Ca urmare, la nivelul întregului sector al construcțiilor, volumul lucrărilor a scăzut cu -0,9% serie brută.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcții a crescut cu +1,5%, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016, față de perioada corespunzătoare a anului precedent, potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistică.

Pe elemente de structură, creșterea a fost înregistrată la lucrările de construcții noi, fiind de +2,4% serie ajustată, dar și pe segmentul lucrărilor de întreținere și al reparațiilor curente de +6,7%. În schimb, volumul reparațiilor capitale a scăzut cu -16,4%, serie ajustată.

Pe obiecte de construcții, s-au înregistrat creșteri în ceea ce privește volumul lucrărilor de construcții pentru clădiri rezidențiale de +8,3%, iar al construcțiilor nerezidențiale cu +1,4%, serie ajustată

Nu în ultimul rând, construcții inginerești au crescut cu 1,7%, ca serie ajustată, în primele 11 luni ale anului 2016.

 

Noiembrie 2016 comparativ cu noiembrie 2015

În noiembrie 2016, față de aceeași lună a anului anterior, volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu -9,9% serie ajustată.

Scăderea este reflectată pe toate elementele de structură: lucrările de reparații capitale -48,0%, lucrările de întreținere și reparații curente -7,0% și la lucrările de construcții noi -3,5%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a scăzut la construcțiile inginerești cu -32,3%. Totuși, există și segmente care nu s-au încadrat în acest trend descendent: clădirile rezidențiale +60% și clădiri nerezidențiale +14,8%.

 

Noiembrie 2016 comparativ cu octombrie 2016

Per total, volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu -4,0% serie ajustată, fenomenul fiind evidențiat pe următoarele elemente de structură: lucrări de reparații capitale -28,8% și la lucrările de întreținere și reparații curente cu -12,9%. Lucrările de construcții noi au crescut cu +0,9%.

Pe obiecte de construcții, au fost remarcate scăderi pentru construcțiile inginerești -17,4%. De partea cealaltă, în cazul clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, volumul lucrărilor a crescut cu +4,5%, respectiv cu +2,7%.

 

 

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia nov – dec 2016 (click aici)

Sus