Alpha Builders este constructorul constănțean de imobile care dezvoltă – de peste 20 de ani – lucrări de construcţii şi proiecte imobiliare cu echipa proprie de arhitecţi, ingineri şi constructori. Impresionanta carte de vizită Alpha Builders conține, printre altele, primul ansamblu imobiliar din județ, realizat în perioada anilor 2004 – 2005, pentru Paralela 45 din Neptun, stații de beton, silozuri, hale industriale, piscine semiolimpice și de agrement. Compania realizează lucrări de construcţii, rezistenţă şi structuri complexe, având capacitatea de a construi fundaţii speciale, inclusiv sub nivelul mării.
Proiectul ambițios al unor studenți ai Facultății de Construcții din Constanța s-a transformat, în tot acest timp, într-o afacere de succes. Ei au format o echipă de profesioniști, dovedind de-a lungul anilor că seriozitatea și profesionalismul, împreună cu dorința și pasiunea, reprezintă rețeta succesului. Reprezentantul Alpha Builders Constanța, inginer Cristian Gabriel Panait, ne-a declarat: „Suntem constructorul autohton ce dezvoltă de peste două decenii proiecte imobiliare premium în Constanța. Construim imobile care contribuie pozitiv la arhitectura municipiului și care se disting prin structura de rezistență superioară, calitatea proiectării și proiectul tehnic de execuție. În ceea ce privește execuția finisajelor de lux, suntem într-o strânsă colaborare cu domnul Sorin Crețeanu de la Comnord, unul dintre cei mai importanți constructori din România. Echipa noastră de arhitecți si ingineri conlucrează cu arhitecții și inginerii firmei Comnord pentru a pune la punct cele mai mici detalii de finisaje. De asemenea, cele 1.000 de tone de oțel beton necesare pentru construirea Marina Tower sunt asigurate tot de firma omului de afaceri Sorin Crețeanu. El are o experiență în imobile de lux de 30 de ani”.
În opinia inginerului Cristian Panait, cheia succesului obținut în cele două decenii ”ține de faptul că am făcut – din pasiune – ceea ce ne place mai mult. Pe baza celor învățate în facultate am acceptat provocările, tocmai pentru a ne demonstra nouă înșine că suntem în stare să le facem față cu brio! Am avut lucrări în port, la 7 metri sub nivelul mării, la fel și în stațiunea Mamaia, la 6 metri sub nivelul lacului. În fiecare an apar noi provocări, căutam și descoperim proiecte inedite. Întotdeauna punem pe primul loc calitatea. Prin tot ceea ce facem urmărim obținerea unor construcții și imobile durabile, nicidecum profitul rapid!”.
Tot mai sus, tot mai sus…
Vorbind despre elegantele construcții la înălțime – și la propriu, și la figurat – din portofoliul Alpha Builders, primul „uriaș” este Traian Tower – înalt de 47 de metri, cu regim 2S + P + 14E, situat pe strada Traian nr. 68A din Constanța, finalizat în 2017.
Cel de-al doilea este Tomis Tower, programat pentru finalizare în anul 2023. Trebuie menționat aici faptul că vorbim despre un proiect imobiliar aparte, situat la intrarea în Constanța, la intersecția bulevardelor Tomis și Aurel Vlaicu, conceput pentru cei care își doresc o perspectivă spectaculoasă asupra municipiului constănțean, a lacului Siutghiol și a stațiunii Mamaia.
Potrivit constructorului, blocul urmează să aibă o înălțime de 50 de metri, fiind singurul turn din țară cu 5 niveluri construite în subteran, dar și cel mai înalt din județul de la malul Mării Negre, cu parter și 15 etaje. Prima etapă a fost constituită din lucrările de consolidare a terenului, cu ajutorul piloților forați până la o adâncime de 28 metri și a durat șase luni.
Structura elegantului Tomis Tower a fost atent proiectată de arhitecții și inginerii Alpha Builders, iar prin experiența acestora, de peste 20 de ani, a fost realizată la cele mai înalte standarde antiseismice. Impresionant din punct de vedere arhitectural, Tomis Tower oferă apartamente cu 2 și 3 camere, toate având finisaje și dotări premium.
„Diamantul coroanei” – Marina Tower din Mamaia
Cu cele 15 etaje și o înălțime de 61 de metri, Marina Tower reprezintă un proiect imobiliar spectaculos, situat în prim-planul cluburilor din stațiunea Mamaia, ce poartă tot semnătura Alpha Builders. Urmărind să ofere un stil de viață rafinat, dezvoltatorul proiectului exclusivist va surprinde în anul 2023 cu predarea pe piață a acestui nou concept destinat luxului și rafinamentului. Trebuie evidențiat și faptul că Marina Tower va fi o construcție complexă, cu o fundație specială. Potrivit experților Alpha Builders, „pentru fundație au fost turnați 380 de piloți forați – la o adâncime de 15 metri, iar pentru structura de rezistență, alți 60 de piloți, la o adâncime de 32 de metri. De asemenea, s-au realizat 12 puțuri pentru scăderea și stabilizarea nivelului apei în timpul construcției. În prezent se lucrează la turnarea grinzii de coronament, care va avea 240 de metri liniari. Toate aceste lucrări au necesitat o investiție de peste 1,5 milioane de euro”.
Marina Tower a atras și atenția presei din România, care l-a supranumit „blocul milionarilor”. Motivul e simplu, aici deja și-au cumpărat apartamente persoane potente financiar, printre care se numără familia Simonei Halep și Codin Maticiuc. Cochetul turn se află la un metru de plajă, între cluburile de noapte din cea mai exclusivistă zonă a litoralului românesc.