Oferte locuri de munca top

Agregate minerale: amenzi pentru exploatari necorespunzatoare

Operatorilor economici care nu au respectat prevederile legale din domeniul apelor le-au fost aplicate în ultima perioadă amenzi de aproape jumătate de milion de lei, în urma controalelor efectuate de Inspecția Națională a Apelor.

Controalele au fost organizate în bazinele hidrografice Argeș-Vedea, Banat și Mureș, descoperindu-se nereguli la 12 societăți cu activitate de profil.

În cinci dintre cazuri este vorba despre abateri grave, legate de nerespectarea perimetrelor de exploatare a agregatelor minerale (inclusiv în terasă).

Acești operatori exploatau zeci de hectare de teren în afara perimetrelor aprobate.,

În aceste cazuri, inspectorii Administrației Naționale „Apele Române” au întreprins demersuri pentru calcularea penalităților și recuperarea contravalorii prejudiciilor (aproximativ 250.000 lei), respectiv s-a dispus sistarea activității de exploatare a agregatelor minerale din perimetrele neautorizate.

În urma controalelor, vor fi sesizate și instituțiile abilitate (ex: ANRM, IGPR-SICE, Garda Națională de Mediu, Ministerul Agriculturii, etc).

Exploatarea necorespunzătoare a agregatelor provoacă fenomene erozionale la poduri, dar și la infrastructura de apărare împotriva inundațiilor punând astfel în pericol locuitorii din zonă și pe cei din aval. Toate aceste abateri se sancționează conform Legii Apelor.

Inspectorii de specialitate în gospodărirea apelor din cadrul Administrației Naționale „Apele Române” (de la nivel central și al celor 11 Administrații Bazinale de Apă) vor continua monitorizarea și controalele la agenții economici conform Planului de activitate, precum și potrivit competențelor și obligațiilor ce le revin.

Este vorba despre controale planificate, tematice, inopinate, dar şi despre controale privind stadiul realizării măsurilor impuse prin verificările anterioare.

Cum variaza preturile produselor metalurgice

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus