Oferte locuri de munca top

AFI Europe a demarat procesul de certificare LEED pentru AFI Park 3

695.jpg Cladirea de birouri AFI Park 3 va fi finalizata la finele acestui an insa deja au fost incepute demersurile pentru obtinerea certificarii LEED Gold.
Aceasta este a treia cladire din ansamblul de birouri dezvoltat de AFI Europe pe b-dul Vasile Milea.
Cladirea AFI Park 1 este deja cerificata LEED Gold iar AFI Park 2 se afla in stadiul de precertificare LEED Gold.
Cu privire la procesul de certificare David Hay, CEO AFI Europe Romania, a declarat: „Suntem foarte multumiti de rezultatele obtinute pana in prezent pentru certificarea verde a proiectului AFI Park si privim cu incredere spre viitor. Cu aproape jumatate din proiect deja construit, pre-certificat si inchiriat, realizarile inregistrate pana acum confirma angajamentul nostru fata de dezvoltarea durabila in Romania si seteaza premise pozitive pentru certificarea urmatoarelor turnuri de birouri si centre comerciale care asteapta debutul constructiei.”
La finalizarea proiectului, AFI Park va totaliza 5 turnuri de birouri de clasa A, cu o suprafata inchiriabila totala de 70.000 mp. Proiectul este situat pe un teren adiacent mall-ului AFI Palace Cotroceni din Bucuresti, la intersectia a doua dintre arterele principale de transport, si anume Bd. Timisoara si Bd. Vasile Milea, respectiv intre cartierele Militari si Drumul Taberei. Fiecare cladire va avea 10 etaje si o parcare subterana cu 2 niveluri, fiind conectate direct la centrul comercial.
AFI Park 1 a fost inaugurat in septembrie 2012, avand suprafata construita de 20.000 mp, suprafata inchiriabila de 12.000 mp si un grad de ocupare de 100%; cladirea gazduieste companii de renume din domeniul IT&C, cum ar fi SparkWare Technologies, Microchip Technology sau Endava. A doua cladire de birouri, AFI Park 2 – care a facut obiectul celei mai mari tranzactii de pre-inchiriere din 2013, dupa ce Electronic Arts a preluat intreaga suprafata de birouri a cladirii (11,000 mp) – se apropie de finalizare si va fi livrata in aprilie 2014.
AFI Park 3 a inceput lucrarile de constructii in trimestrul 3 2013 si va fi livrata pe piata in trimestrul 4 2014. Ultimele doua cladiri din proiect vor fi finalizate intr-o singura faza in trimestrul 4 2015, oferindu-le astfel chiriasilor posibilitatea de extindere in cadrul aceluiasi proiect.
Atat pentru primele trei cladiri din AFI Park, cat si pentru AFI Palace Ploiesti, AFI Europe vizeaza obtinerea certificarii LEED Gold.
Procesul de certificare pentru cladirile din AFI Park este implementat de consultantul imobiliar Colliers International.

Sus