Oferte locuri de munca top

Activitatea societatilor de servicii energetice tip ESCO, reglementata

Pentru derularea activității societăților prestatoare de servicii de proiectare și performanță energetică vor fi aprobate unele măsuri. Acestea fac parte din forma consolidată a unui proiect de hotărâre a Guvernului lansat în consultare publică.

Proiectul vizează și modelul contractului cadru de servicii de proiectare și performanță energetică.

Elaborarea cadrului legal de reglementare a societăţilor de servicii energetice de tip ESCO, precum și a modelului de contract-cadru de servicii, constituie o obligație a Ministerului Energiei conform Legii privind eficiența energetică.

Totodată, eliminarea obstacolelor din calea contractelor de performanță energetică reprezintă o reformă asumată de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Prin efectul acestui proiect, se aprobă etapele procedurii de contractare a serviciilor de proiectare și performanță energetică, la nivelul operatorilor industriali și a unităților administrativ-teritoriale.

Totodată, se constituie Comitetul de Monitorizare a Contractului de servicii de proiectare și performanță energetică și monitorizarea activității societăților ESCO, în componența căruia sunt nominalizați specialiști independenți. alături de reprezentanți ai Ministerului Energiei.

Prin aprobarea modelului-cadru de contract, ministerul asigură existența unui cadru unitar de reglementare privind contractele de performanță energetică.

Cel mai important element al acestor contracte este garanția de economisire a energiei, legată de o rambursare totală a costurilor proiectului, provenite din aceste economii de energie.

TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice

“Una dintre prioritățile mele principale este îndeplinirea la timp a tuturor jaloanelor și reformelor pe care Ministerul Energiei și le-a asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență. Astăzi, intrăm în linie dreaptă cu îndeplinirea unui nou jalon, vital pentru economia României. Alături de Ordonanța de Urgență privind instrumentele financiare verzi, aflată în avizare interministerială, hotărârea de guvern publicată astăzi în consultare creează cadrul-legal necesar pentru facilitarea investițiilor în eficiență energetică în industrie” a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei.

Pentru realizarea formei consolidate a proiectului hotărârii de Guvern, Ministerul Energiei a derulat consultări cu reprezentanții mediului asociativ de profil și cu reprezentanții mediului universitar.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus