Oferte locuri de munca top

Activitatea PFA-urilor ar putea fi considerata vechime in munca

O nouă inițiativă legislativă a fost propusă pentru asigurarea vechimii persoanelor fizice autorizate. Activitatea prestată de o persoană fizică autorizată va putea fi considerată vechime în muncă, conform unei propuneri înaintată de mai mulți senatori și deputați USR PLUS.

Vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate, va fi considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică și a achitat contribuțiile, taxele și impozitele legale. Nu va fi luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Prin aceasta, PFA-urile vor fi considerate astfel eligibile în a susține concursuri publice pentru care este nevoie de vechime.

Inițiatorii propunerii nu au în vedere vreo modificare legată de sistemul de cotizații, PFA-urile urmând să cotizeze la fel la sistemul public de sănătate şi de pensii.

Principalul beneficiar al modificărilor este statul pentru că va putea atrage persoane cu competențe, care au lucrat ca privați (prin PFA) în sistemul public. O condiție fundamentală pentru a face angajări în sistemul public este vechimea în muncă. Fără a avea recunoașterea că activitatea unei PFA este vechime în muncă, această categorie de persoane nu va putea să fie angajată în sistemul public.

Un al doilea beneficiar va fi Persoana Fizică Autorizată în sine pentru că nu va mai fi discriminată în activitatea sa profesională de către stat.

Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, 22,6% din populația activă a României lucrează pe cont propriu sau ca lucrători familiali neremunerați.

Cum în prezent nu există în lege un articol care să menționeze că activitatea unui PFA se consideră vechime în muncă s-a ajuns la două tipuri de interpretări distincte, atrag atenția inițiatorii:

* PFA-uri care lucrează ca PFA cotizează la sistemul de pensii, asigurări de sănătate și impozit pe venit și își desfășoară activitatea pur și simplu;

* PFA-uri care s-au auto-angajat, la recomandarea experților contabili, pe salariul minim pe economie și astfel au ajuns în situația în care lunar plătesc două rânduri de taxe către stat.

Această propunere legislativă a fost înaintată Senatului spre dezbatere.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2021

Sus