Oferte locuri de munca top

A demarat a treia fază a proiectului Vivenda Residencias

Vivenda Faza I si II

Vivenda Residencias din Bucuresti

Dezvoltatorul spaniol Hercesa a demarat lucrările la primul bloc din cea de-a treia fază a ansamblului rezidențial Vivenda Residencias din Bucuresti.

Primele două faze finalizate ale proiectului (420 de apartamente) au fost vândute în totalitate.

În ceea ce priveşte etapa aflată în construcţie, până la momentul actual, au fost vândute încă din stadiul de proiect 30% dintre locuințele din primul bloc, iar compania estimează că în următoarele două luni vânzările vor atinge un procent de 50%.

Această a treia fază a proiectului va presupune o investiție totală de 14 milioane de euro şi va cuprinde 132 de apartamente distribuite în două blocuri.

Termenul de finalizare a primului bloc, cu un total de 66 de apartamente, este luna aprilie 2017.

Totodată, dezvoltatorul și-a propus să demareze construcția celui de-al doilea bloc în cursul anului 2016.

Referitor la evoluţia pieţei rezidenţiale din România, Mauricio Mesa Gomez, director general pentru România și Bulgaria în cadrul grupului Hercesa, a afirmat: ”Piața rezidențială s-a înscris încă de anul trecut într-o tendință ascendentă, iar interesul cumpărătorilor a crescut. Față de perioada de boom imobiliar, însă, tipologia clienților s-a schimbat semnificativ, în sensul că acum vorbim despre cumpărători pe deplin informati, care știu ce vor de la un apartament și își cunosc foarte bine necesitățile în domeniul imobiliar.”

Posibilităţile de finanţare pentru cumpărătorii unui apartament în cadrul Vivenda Residencias includ  un sistem prin care clientul poate plăti o parte din avansul locuintei, pe perioada construcției, sub forma unor rate direct la dezvoltator. Prețurile locuințelor sunt: 57.512 euro plus TVA 5% pentru apartamentele cu două camere, 86.213 euro plus TVA 5% pentru locuințele cu trei camere și 99.948 de euro plus TVA 5% în cazul apartamentelor cu patru camere. Prețurile includ un loc de parcare și o boxă.

Ansamblul Vivenda Residencias este locuit în prezent de 420 de familii cu copii și cupluri tinere (vârsta locatarilor adulți: 25-45 de ani).

Hercesa și-a început activitatea în România în anul 2004, odată cu achiziționarea clădirii Cișmigiu, monument istoric, situată în centrul orașului București, pe care a reabilitat-o.

În ceea ce priveşte proiectele rezidenţiale, dezvoltatorul a finalizat și a dat în folosință 420 de apartamente în proiectul Vivenda Residencias (în zona bulevardului Basarabia) și plănuiește construcția a încă aproximativ 5.100 de locuințe în București în trei proiecte situate în diferite puncte ale capitalei: Vivenda Residencias (în zona bulevardului Basarabia), ansamblul Ghencea (zona Prelungirea Ghencea) și Estellas Residencias (în zona Șoseaua Orhideelor).

 

Sus