
Liviu-Gabriel Musat, director general ADR Sud-Muntenia
Firmele din sectorul construcțiilor au obținut finanțări pentru achiziția de utilaje și echipamente în valoare totală de 308,7 milioane de lei, prin 26 de contracte semnate în cadrul programelor gestionate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Muntenia, potrivit directorului general ADR Sud-Muntenia, Liviu-Gabriel Mușat.
ADR Sud-Muntenia gestionează Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027 și Prioritatea 5 – Tranziție Justă, aferentă județului Prahova, din cadrul Programului Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă.
În cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027 au fost semnate 22 de contracte, cu valoarea totală a proiectelor de 266,7 milioane lei. Contribuția beneficiarilor se ridică la circa 136,8 milioane lei.
Referitor la Prioritatea 5 – Tranziție Justă, aferente județului Prahova, au fost semnate patru contracte, cu valoarea totală de 41,9 milioane lei. Finanțarea nerambursabilă aferentă acestora este de 28 milioane lei, iar contribuția beneficiarilor se ridică la 14 milioane lei.
Astfel, cumulat, finanțarea nerambursabilă contractată pentru cele 26 de proiecte este de 157,9 milioane de lei, iar contribuția beneficiarilor este de 150,8 milioane de lei.
„Precizăm că proiectele din sectorul construcțiilor au fost selectate în cadrul apelurilor destinate investițiilor productive în IMM-uri, în competiție cu proiecte din alte domenii economice eligibile. Prin urmare, nu a existat un buget distinct rezervat exclusiv acestui sector”, a declarat Liviu-Gabriel Mușat.
Pentru proiectele din sectorul construcțiilor finanțate prin cele două programe, plățile efectuate depășesc 46,1 milioane lei, în raport cu valoarea nerambursabilă contractată, de 157,9 milioane lei.
Astfel, gradul de decontare este de aproximativ 30% din valoarea finanțărilor nerambursabile contractate.
Sunt eligibile exclusiv utilajele electrice pentru finantare
Prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021 –2027 au putut fi finanțate echipamente tehnologice, mașini, utilaje și instalații de lucru, aparate și instalații de măsurare, control și reglare, precum și utilaje și instalații de transport și ridicare.
În cadrul Priorității 5 – Tranziție Justă, aferente județului Prahova, au fost finanțate și echipamente specializate pentru activități de construcții, precum platforme și lifturi pentru șantier, nacele, schele și sisteme de cofraje, echipamente pentru sudură, utilaje pentru lucrări la proiecte utilitare pentru fluide, macarale pe șenile cu braț telescopic și utilaje pentru prospectare geotehnică. Printre echipamentele prevăzute se numără și unități mobile de stocare a energiei.
„În ceea ce privește condițiile de eligibilitate, potrivit regulilor aplicabile apelurilor menționate, sunt eligibile exclusiv utilajele electrice, fiind excluse cele care utilizează combustibili fosili”, a precizat Liviu-Gabriel Mușat.
Nu mai sunt deschise apeluri pentru achiziția de utilaje și echipamente
În prezent, nu mai sunt deschise apeluri de proiecte prin care firmele din sectorul construcțiilor pot solicita finanțare pentru achiziția de utilaje și echipamente.
„Perioadele de depunere s-au încheiat, astfel că nu mai există bugete disponibile pentru depunerea unor noi cereri în cadrul acestor apeluri”, a afirmat Liviu-Gabriel Mușat.
Totodată, ADR Sud-Muntenia a obținut supracontractarea apelurilor destinate mediului privat, ceea ce a permis susținerea unui număr mai mare de proiecte decât cel corespunzător bugetului alocat inițial.
„Sprijinirea investițiilor în echipamente moderne contribuie la dezvoltarea firmelor din regiune, la creșterea competitivității acestora și la crearea și menținerea locurilor de muncă”, a mai declarat acesta.
Un proiect din Prahova a ajuns la un grad de implementare de numai 2,5%
În cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021–2027, în urma vizitelor de monitorizare efectuate, nu au fost identificate proiecte din sectorul construcțiilor care să înregistreze întârzieri semnificative sau să prezinte riscuri de reziliere a contractelor de finanțare.
În schimb, în cadrul Priorității 5 – Tranziție Justă, aferente județului Prahova, situația este diferită. Trei dintre cele patru proiecte aflate în implementare înregistrează un grad avansat de realizare, fără a fi identificate riscuri semnificative privind finalizarea acestora.
Cel de-al patrulea proiect înregistrează un grad de implementare de numai 2,5%, ceea ce indică întârzieri semnificative și un risc major de reziliere a contractului de finanțare.
„Potrivit informațiilor furnizate de beneficiar, principala dificultate este reprezentată de lipsa resurselor financiare necesare asigurării fluxului de numerar pentru susținerea implementării proiectului”, a spus directorul general ADR Sud-Muntenia.
Dificultățile financiare, achizițiile și creșterea prețurilor întârzie proiectele
Printre principalele cauze pentru care proiectele ajung să înregistreze întârzieri sau să intre în risc de reziliere se numără dificultățile financiare ale beneficiarilor, în special în ceea ce privește asigurarea contribuției proprii, acoperirea cheltuielilor neeligibile și susținerea fluxului de numerar necesar implementării investițiilor.
De asemenea, întârzierile în derularea procedurilor de achiziție, termenele prelungite de livrare a utilajelor și indisponibilitatea echipamentelor prevăzute inițial pot afecta respectarea graficului de implementare.
În anumite situații, este necesară înlocuirea utilajelor prevăzute în proiect, ca urmare a indisponibilității modelelor ofertate sau a modificării necesităților beneficiarului. Aceste modificări pot impune analizarea justificărilor și, după caz, actualizarea documentației proiectului.
Un alt factor îl reprezintă creșterea prețurilor față de estimările inițiale, care poate genera costuri suplimentare și dificultăți în asigurarea resurselor necesare finalizării investiției.
Situația evidențiază importanța unei planificări financiare riguroase și a asigurării unui flux de numerar adecvat pe întreaga perioadă de implementare.
Directorul general ADR Sud-Muntenia consideră că investițiile în tehnologii moderne, echipamente performante și soluții eficiente energetic sunt esențiale pentru creșterea competitivității firmelor din sectorul construcțiilor.
„Vom continua să sprijinim dezvoltarea mediului de afaceri regional prin implementarea programelor aflate în responsabilitatea noastră și prin informarea potențialilor beneficiari cu privire la oportunitățile de finanțare disponibile, în limitele cadrului programatic și ale alocărilor aprobate. Obiectivul nostru este ca fondurile europene să contribuie la dezvoltarea unor companii mai competitive, capabile să susțină investiții, să creeze și să mențină locuri de muncă și să participe activ la dezvoltarea economică a regiunii Sud-Muntenia”, a concluzionat Liviu-Gabriel Mușat.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2026


