
Lansarea licitației pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a Drumului Expres București – Giurgiu este puțin probabil să aibă loc anul viitor.
Asta pentru că Studiul de Fezabilitate ar urma să fie finalizat pe 18 iunie 2027, după care proiectul trebuie să obțină aprobarea indicatorilor tehnico-economici din partea Guvernului și să fie pregătită documentația de atribuire.
Stadiul de elaborare a SF-ului a ajuns la 5,3% la începutul lunii septembrie, ordinul de începere fiind emis pe 19 ianuarie 2026.
În același timp, progresul valoric al contractului este de 0,13%.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
Valoarea contractului pentru elaborarea SF este de 33.006.329 lei, fără TVA. Acesta a fost semnat la data de 12 decembrie 2025, iar ofertantul câștigător este asocierea formată din Activ Proiectare Infrastructură SRL (lider) 50% și Emay Uluslararasi Muhendislik Ve Musavirlik Anonim Sirketi 50%.
Contractul pentru elaborarea studiului de fezabilitate are o durată de 18 luni de la data începerii. Termenul de finalizare a contractului este 19 iulie 2027.
Studiul de fezabilitate va analiza cel puțin trei alternative de traseu pentru drumul de mare viteză București – Giurgiu.
Variantele vor lua în calcul conexiuni cu Autostrada A0, Drumul radial 9 „Sud Expres”, Autostrada București – Alexandria, în zona Ghimpați, sau Autostrada A1.
La capătul traseului vor fi analizate legături cu Podul Prieteniei, viitorul pod peste Dunăre, Portul Giurgiu, zona liberă și punctul de trecere cu bacul dintre Giurgiu și Ruse.
Drumul expres Bucuresti–Giurgiu are o lungime estimată de 85 km.


