Oferte locuri de munca top

Cu aproape 14 mil euro va fi reabilitata cladirea cinematografului Excelsior din Capitala

Mărime text

Cu aproape 14 mil euro va fi reabilitata cladirea cinematografului Excelsior din CapitalaClădirea cinematografului Excelsior din București prezintă o serie de deficiențe de natură funcțională și energetică, care impun realizarea unor lucrări integrate de intervenție.

Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproape 14 milioane euro, potrivit documentației tehnico-economice în curs de aprobare.

Planul vizează consolidarea, reabilitarea și modernizarea clădirii Cinematografului Excelsior, situată pe Bulevardul Ion Mihalache, nr. 174, sectorul 1.

Proiectul aparține Primăriei Sectorului 1.

Construcția vizată face parte din domeniul public al Municipiului București și se află în administrarea Consiliului Local al Sectorului 1.

În prezent, clădirea este dezafectată, iar starea tehnică și funcțională a acesteia nu mai permite utilizarea corespunzătoare destinației sale culturale, fiind necesare intervenții complexe de consolidare, reabilitare și modernizare.

Constructii ingineresti de 12 mil euro, ofertate

Expertiza tehnică a evidențiat vulnerabilități structurale, zona exterioară a construcției fiind încadrată în clasa de risc seismic Rsll, ceea ce justifică necesitatea efectuării unor lucrări de consolidare pentru creșterea nivelului de siguranță în exploatare.

Costurile necesare pentru realizarea proiectului au fost estimate la 73.663.195 lei, inclusiv TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții˗montaj este de 38.952.807 lei, cu TVA inclus.

Finanțarea lucrărilor se va face din fondurile bugetului local și/sau din alte fonduri legal constituite cu această destinație.

Clădirea vizată are regim de înălțime Subsol parțial + Parter înalt + Etaj parțial, aria construită de 1.414 mp și pe cea desfășurată, cu subsol, de 1.691 mp.

Perioada de implementare a investiției va fi de 32 luni, din care perioada de execuție a lucrărilor va fi de 24 luni.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus