Un muncitor român calificat în construcții, revenit în țară după mai mulți ani de lucru în construcții în Spania, povestește experiența întâmpinată la întoarcerea în România și critică modul în care instituțiile statului gestionează relația cu oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă.
P.G. susține că birocrația, lipsa digitalizării și modul de interacțiune cu instituțiile îi descurajează pe muncitorii calificați să revină și să lucreze în țară.
Provenind dintr-o familie numeroasă, cu 13 copii, autorul mărturiei spune că încă din copilărie și-a dorit să devină constructor și să contribuie la dezvoltarea comunității sale.
„De mic mi-am dorit să devin constructor, să îmi construiesc propria locuință, să construiesc drumuri, școli, spitale și locuințe pentru cei săraci, ceea ce credeam eu, în mintea de copil, că este nevoie pentru comunitatea noastră”, povestește P.G.
Și-a construit propria casă de tânăr, în care locuiește și astăzi împreună cu familia. În 2004, însă, a plecat în Spania în căutarea unui viitor mai bun și s-a angajat în sectorul construcțiilor.
De la muncitor la tehnician în construcții
Experiența acumulată în Spania i-a permis să avanseze profesional, lucrând la proiecte de amploare din zona construcțiilor civile și a infrastructurii.
A lucrat la construcția unor spitale, autostrăzi, școli, stadioane, locuințe și căi ferate, dar și la alte lucrări de infrastructură.
„Având ocazia să lucrez pentru firme de nivel înalt, cu proiecte mari și volume importante de lucrări, m-am format în timp atât profesional, cât și personal. Am avansat de la muncitor la șef de echipă, maistru și apoi tehnician”, spune acesta.
Contactul cu specialiști aflați pe diferite niveluri ierarhice i-a permis să acumuleze experiență în ceea ce privește organizarea lucrărilor, resursele umane, timpul și costurile unui proiect.
„Experiența acumulată îmi permite să înțeleg proiectele, fazele de lucru, să analizez capacitățile umane, timpul și costurile unei lucrări”, explică muncitorul.
În perioada petrecută în Spania, a intrat și în contact cu modul în care sunt implementate proiectele finanțate din fonduri europene și cu reprezentanții instituțiilor responsabile de acestea.
El afirmă că a apreciat modul de colaborare dintre muncitori, șefi, colegi, instituții și cetățeni, considerând că responsabilitatea, respectul și corectitudinea în relația cu administrația se reflectă inclusiv în nivelul de trai.
Revenirea în România și dificultățile de găsire a unui loc de muncă
În timpul pandemiei, pe fondul reducerii activității, a decis să revină în România împreună cu familia, convins că lucrurile s-au schimbat între timp în bine.
Experiența sa cu instituțiile statului a fost însă, potrivit relatării sale, una dezamăgitoare.
La revenirea în țară s-a adresat serviciilor de ocupare a forței de muncă pentru a-și găsi un loc de muncă, însă susține că nu a fost tratat ca un muncitor calificat și că nu a primit sprijinul pe care îl aștepta.
A încercat ulterior să își găsească singur un loc de muncă, contactând mai multe firme. După câteva luni de încercări, spune că a ajuns să renunțe la domeniul construcțiilor.
„Unii mă luau în derâdere, alții spuneau că nu au nevoie de personal calificat în UE, iar alții spuneau că nu lucrează ca în UE. Era vizibilă și diferența dintre modul de lucru de pe șantiere”, afirmă acesta.
Pentru a-și întreține familia, a acceptat un loc de muncă în sectorul energetic, unde a urmat un curs de electrician. A lucrat până în aprilie 2026, când, potrivit relatării sale, a fost disponibilizat în contextul restructurărilor.
„Nu m-au înregistrat ca șomer”
După pierderea locului de muncă, s-a adresat din nou serviciilor de ocupare a forței de muncă, atât pentru înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, cât și pentru a verifica posibilitatea de a beneficia de indemnizație de șomaj.
Din nou, s-a lovit de birocrație.
El povestește că i s-au solicitat mai multe documente, printre care adeverințe, documente privind încetarea contractului de muncă, documente privind vechimea și o anexă eliberată de fostul angajator.
Problema, susține muncitorul, a fost că angajatorul nu a dorit să îi elibereze unul dintre documentele necesare.
„Firma este la București și nu dorește să îmi elibereze documentul. Eu nu mă pot plimba pe drumuri din provincie la București pentru adeverințe, iar dacă firma nu vrea să le elibereze, ar trebui să le solicite Forțele de Muncă”, consideră acesta.
În opinia sa, procedura este depășită și nu ține cont de posibilitățile oferite de digitalizare și de schimbul de date între instituții.
„România a intrat în UE în 2007, dar legislația nu a fost adaptată astfel încât instituțiile să poată verifica informațiile despre persoană și perioada lucrată. Oamenii sunt plimbați după acte și adeverințe”, spune el.
Comparația cu sistemul din Spania
Una dintre principalele diferențe pe care le vede între România și Spania este modul de interacțiune dintre cetățean și instituțiile statului.
Potrivit experienței sale, în Spania datele cetățeanului sunt înregistrate și actualizate, iar instituțiile pot facilita contactul dintre persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă și angajatori.
„De multe ori eram sunat de diverse firme pentru interviuri. Îmi spuneau că au numărul meu și recomandarea de la Forțele de Muncă”, povestește el.
Totodată, afirmă că statutul profesional al muncitorului este actualizat în sistemele instituțiilor, iar persoana este informată, programată, consiliată și sprijinită.
Un alt exemplu oferit de acesta este evaluarea serviciilor publice.
După interacțiunea cu o instituție, cetățeanul poate fi solicitat să evalueze modul în care a fost tratat.
„Ca cetățean, dai nota în funcție de cum te-a deservit funcționarul. Consider că un astfel de sistem ar putea determina funcționarii să fie mai atenți la modul în care lucrează și interacționează cu oamenii”, spune el.
„Legislația muncii trebuie schimbată și digitalizată”
Autorul mărturiei consideră că România are nevoie de o schimbare a modului în care funcționează serviciile publice pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
În opinia sa, legislația și procedurile trebuie adaptate la realitățile actuale, iar instituțiile ar trebui să poată verifica electronic informațiile pe care astăzi le solicită cetățeanului sub forma unor documente pe hârtie.
„Legislația muncii trebuie schimbată, adaptată și digitalizată, astfel încât oamenii să nu mai fie plimbați pe drumuri și să nu mai fie umiliți prin instituții”, susține acesta.
În urma experienței sale, a ajuns să nu se regăsească în evidențele instituțiilor nici ca specialist, nici ca persoană disponibilizată și aflată în căutarea unui loc de muncă.
În același timp, susține că nu a putut beneficia de indemnizație de șomaj din cauza faptului că nu a reușit să completeze dosarul în termenul solicitat.
Autorul susține și că, în discuția avută cu reprezentanții serviciilor de ocupare, i s-ar fi spus că nu există fonduri suficiente pentru plata șomajului și că ar fi existat o indicație de a nu crește statistic numărul șomerilor.
Proiectele europene și experiența acumulată în construcții
Muncitorul consideră că experiența acumulată în străinătate ar putea fi valorificată mai bine în România, inclusiv prin preluarea unor modele de dezvoltare pe care le-a observat în Spania.
El afirmă că a văzut în alte state europene proiecte finanțate de Uniunea Europeană pe care le consideră importante pentru dezvoltare, crearea de locuri de muncă și creșterea nivelului de trai.
Astfel de proiecte ar trebui analizate și, acolo unde este posibil, implementate și în România.
„Pot să prezint în detaliu pentru țară schema acelor proiecte, pentru a fi analizate de specialiști și prezentate mai departe, astfel încât să fie acceptată măcar o parte dintre ele și în România”, spune acesta.
El consideră că experiența oamenilor care au lucrat în alte state europene ar trebui valorificată, iar proiectele și modelele pe care aceștia le-au văzut în străinătate ar putea reprezenta o sursă de idei pentru dezvoltarea României.
„Construcțiile sunt un domeniu important pentru o țară”
În final, muncitorul vorbește despre importanța sectorului construcțiilor pentru economie și pentru societate.
„Construcțiile reprezintă confortul populației, imaginea țării, siguranță, economie și stabilitate”, afirmă el.
De la locuințe și școli până la spitale, drumuri, căi ferate, baze sportive, instituții, fabrici și uzine, toate aceste investiții sunt, în opinia sa, componente esențiale ale dezvoltării unei țări.
Tocmai de aceea, consideră că forța de muncă din construcții trebuie valorizată, iar oamenii care au acumulat experiență în străinătate trebuie să poată reveni și să își folosească pregătirea în România.
„Nu este ușor pentru nimeni să învețe și să deprindă tainele acestui domeniu, indiferent de funcție. Cu sacrificiu se realizează obiectivele propuse. Nimeni nu le știe pe toate, dar putem avea deschidere și voință de a colabora și de a învăța unii de la alții.”
După experiența avută la întoarcerea în țară, spune că dezamăgirea este atât de mare încât s-a gândit să plece din nou.
„Îmi vine să plec din România, dar inima nu mă lasă: copiii, casa, credința, pământul strămoșesc…”
Întrebarea cu care își încheie mărturia este, de fapt, una despre forța de muncă românească și despre capacitatea administrației de a o păstra în țară:
„Cum este posibil ca muncitorii români să facă performanță și realizări frumoase în alte țări, iar la noi să nu putem lucra, să fim izgoniți, hărțuiți și tratați cu dispreț de aparatul de stat?”
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2026
