Pentru finanțarea unei importante lucrări de infrastructură, Miercurea Ciuc primește 10 milioane de euro din fonduri europene, contractul de finanțarte fiind semnat de ADR Centru, Autoritate de Management a Programului Regiunea Centru 2021 – 2027.
Investiția vizează eliminarea barierei fizice, reprezentată de calea ferată, care trece prin municipiul Miercurea Ciuc separând unele cartiere de centrul urbei.
Soluția găsită este construire unui nod intermodal care să încurajeze transportul nemotorizat și ecologic.
Valoarea totală a proiectului este de 54,37 milioane de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 44,36 milioane de lei, iar valoarea finanțării nerambursabile de la Bugetul de stat este de 6,78 milioane de lei.
Diferența până la valoarea totală este contribuția beneficiarului.
Termenul estimat pentru finalizarea proiectului este luna august 2028.
Proiectul vizează realizarea unei pasarele pietonale și velo supraterane de tip hobanat, care să asigure o traversare sigură, modernă și accesibilă a infrastructurii feroviare din zona Gării CFR, eliminând barierele fizice și funcționale existente între zone urbane importante.
Pasarela va avea o lungime de lungime totală de 143,30 m, o deschidere principală de 88,70 m peste liniile de cale ferată și o deschidere secundară de 35,07 m peste Strada Brașovului.
Lățimea utilă a tablierului este de 6,00 m, asigurând desfășurarea fluentă și sigură a fluxurilor pietonale și velo.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
Structura de rezistență este alcătuită dintr-un tablier metalic continuu, suspendat prin cabluri de oțel de înaltă rezistență, ancorate în doi piloni principali din beton armat, cu înălțimea de aproximativ 30,5 m, și sprijinit pe o pilă intermediară.
„ Se creează practic o pasarelă peste calea ferată pentru a conecta mai ușor zona Băilor – Obor de centrul orașului.
În municipiul Miercurea Ciuc finanțăm șase investiții, cu obiective diverse: creșterea eficientei energetice a unor imobile, reabilitarea centrului «Reduta», transformarea unei centrale termice în centru de artă modernă, reabilitarea parcului «Fodor Sandor», dezvoltarea unei mobilități urbane durabile.
Toate acestea înseamnă aproape 157 de milioane de lei, fonduri nerambursabile, investiți în beneficul locuitorilor din Miercurea Ciuc”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.


