Oferte locuri de munca top

Programul Vestea: Punctul unic GIS si evaluarea programelor de investitii, prioritatea MDLPA

Crearea unui punct unic GIS (Geographic Information System – Sistem Informatic Geografic) la nivelul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru toate domeniile (infrastructură/gaz/electricitate), în colaborare cu ministerul de resort, pentru o gestionare optimizată a investiţiilor, reprezintă primul punct pe lista de priorități în ceea ce privește Ministerul Dezvoltării, al Administrației și Lucrărilor Publice, potrivit programului de guvernare prezentat astăzi Parlamentului de premierul desemnat Adrian Veștea.

Un alt punct vizează ”creşterea calităţii construirii infrastructurilor de transport rutier, apă, gaze, precum şi a altor obiective de investiţii”.

Totodată, este propusă inițierea unei foi de parcurs privind reforma administrativ-teritorială, având ca primă etapă stimularea asocierii voluntare și a cooperării între unitățile administrativ-teritoriale pentru furnizarea în comun a serviciilor publice și realizarea investițiilor, în vederea consolidării capacității administrative, creșterii eficienței utilizării resurselor publice și a absorbției fondurilor europene.

Reforma va avea la bază evaluarea capacității administrative și a nevoilor de dezvoltare ale comunităților locale, precum și analiza unor opțiuni de consolidare administrativă.

Măsuri preconizate

  1. Programul „Anghel Saligny”

Prioritatea este evaluarea, prioritizarea şi finanţarea proiectelor din Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny“, în funcţie de disponibilităţile bugetare.

  1. Compania Naţională de Investiţii

Reevaluarea și prioritizarea proiectelor Companiei Naționale de Investiții.

  1. Evaluarea sustenabilităţii proiectelor

Evaluarea indicatorilor pentru sustenabilitatea proiectelor (de exemplu, număr de locuitori, spor natural, număr de autorizaţii de construcţie).

  1. Evaluarea proiectelor finalizate

Evaluarea utilizării proiectelor finalizate (număr racordaţi la reţele de apă, canalizare etc.).

  1. Stimularea performanţei administraţiilor locale

Stimularea performanţei, de exemplu, alocări în funcţie de gradul de încasare a impozitelor, responsabilizare privind autorizaţiile de construire şi stabilirea corectă a impozitelor.

  1. Transferul reţelelor de utilităţi

Transferarea reţelelor de utilităţi publice neautorizate către operatorii regionali autorizaţi.

  1. Codul finanţelor publice locale

Adoptarea Codului finanţelor publice locale pentru asigurarea predictibilităţii finanţării autorităţilor publice locale.

  1. Codul de procedură administrativă

Adoptarea Codului de procedură administrativă.

  1. Revizuirea Codului administrativ

Revizuirea/Modificarea/Completarea Codului administrativ pentru eficientizarea acestuia după 7 ani de la intrarea sa în vigoare.

  1. Formarea profesională în administraţia publică

Continuarea reformării programelor de formare profesională a salariaţilor din administraţia publică şi consolidarea pregătirii aleşilor locali, mai ales a celor care se află la primul mandat.

  1. Legea Capitalei

Elaborarea cadrului legislativ pentru legea Capitalei.

  1. Evidenţa personalului contractual

Organizarea unei evidenţe privind personalul contractual din administraţia publică.

  1. Eliminarea bonusurilor de pensionare

Eliminarea bonusurilor de pensionare la întreprinderi publice şi autorităţi publice.

  1. Eficientizarea investiţiilor publice

Analiza şi eficientizarea prioritizării investiţiilor din programele naţionale, introducerea cofinanţării UAT-urilor la anumite programe, în funcţie de capacitatea financiară a acestora, de exemplu construirea de stadioane.

  1. Implementarea Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului şi Construcţiilor

Implementarea eficientă a Codului Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (după adoptarea de către Parlament, Jalon PNRR) la nivel național, prin elaborarea și adoptarea tuturor normelor metodologice necesare și a legislației subsecvente.

  1. Digitalizarea proceselor de autorizare

Integrarea fluxurilor digitale de autorizare cu datele deja disponibile în sistemele naționale.

  1. Construcţii sustenabile

Încurajarea construcțiilor sustenabile, eficiente energetic și reziliente la schimbările climatice.

  1. Transparenţă şi acces la informaţii

Creșterea transparenței și accesului public la informațiile privind dezvoltarea urbană și investițiile în construcții.

Un nou proiect rutier de peste 7 mil euro intra in etapa executiei

Programe de finanţare şi investiţii

  1. Proiecte PNRR

Finalizarea proiectelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) – C5, C10, C11, C15.

Perioada: 2025-2026.

  1. PNDL şi Anghel Saligny

Prioritizarea şi finalizarea proiectelor din programele naţionale (PNDL, Anghel Saligny).

Program multianual: 2025-2030.

  1. Modernizarea satului românesc

Modernizarea satului românesc prin realizarea consorţiilor administrative (Jalon nr. 310 PNRR).

Program multianual: 2025-2029.

  1. Programul naţional de infrastructură judeţeană

Asfaltarea drumurilor de pământ.

Program multianual: 2026-2029.

  1. Programul naţional de cadastru şi carte funciară

Program multianual: 2025-2028.

  1. Programul naţional de dezvoltare metropolitană

Program multianual: 2026-2030.

  1. Programul naţional pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic

Program multianual: 2025-2028.

  1. Programul privind construcţia de locuinţe de serviciu pentru tineret şi locuinţe sociale
  2. Programul naţional pentru construcţia de locuinţe pentru tineri destinate închirierii

Program multianual: 2025-2028.

  1. Programul naţional multianual de investiţii în aşezările informale

Program multianual: 2025-2028.

  1. Programul naţional de construcţii de interes public sau social

Program multianual.

  1. Surse de finanţare pentru programele de investiţii

Sursele de finanţare se pot constitui din:

  • bugetul de stat;
  • fonduri rambursabile contractate sau garantate în condiţiile OUG nr. 64/2007;
  • venituri proprii.
  1. Program naţional de dezvoltare pentru localităţile urbane sub 100.000 de locuitori

Program multianual: 2026-2030.

  1. Program de dezvoltare a capacităţii economice a localităţilor urbane

Program dedicat dezvoltării capacităţii economice a localităţilor urbane, inclusiv construirii şi înfiinţării de parcuri industriale.

Proiect-tip de multiplicat.

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie2026


Etichete:
Sus