A apărut prima luminiță de la capătul tunelului Robești de pe Valea Oltului.
Echipele de specialiști în tuneluri ale asocierii de constructori turci (Mapa – Cengiz) au reușit astăzi să străpungă prima galerie a tunelului Robești (900 m), pe sensul Pitești–Sibiu, după cum a transmis Cristian Pistol, director general al CNAIR.
Din cea de-a doua galerie (sensul Sibiu – Pitești) au mai rămas de excavat circa 113 m, până la realizarea străpungerii.
După ce se va realiza străpungerea ambelor galerii, constructorii vor începe montarea cofrajului pentru execuția cămășuielii interioare. „Mobilizarea antreprenorului este foarte bună, fiind prezenți pe șantier 550 muncitori și 150 utilaje”, a spus Irinel Scrioșteanu, secretar de stat in Ministerul Transporturilor.
Progresul construcției tunelului Robești se apropie de 32%.
„În prezent, lucrările avansează într-un ritm bun și la tunelul Boița 1, format din două galerii de 264 m (sensul Sibiu – Pitești) și 247 m (sensul Pitești – Sibiu). S-au excavat deja primii 22 m din galeria stângă (sensul de mers Pitești – Sibiu) și se lucrează la consolidarea portalurilor de intrare și de ieșire”, a declarat Cristian Pistol.
Străpungerea Tunelului Robești a avut loc la 7 luni de la începerea lucrărilor de forare (8 octombrie 2025), pe firul de tunel aferent sensului de circulație dinspre Pitești spre Sibiu.
Pe traseul Secțiunii 2 (Boița – Cornetu) a autostrăzii Sibiu – Pitești vor fi construite 7 tuneluri rutiere în lungime totală de aproximativ 5 km, dar și 24 de poduri și 24 de viaducte, cu o lungime însumată de aproximativ 11 km.
Tronsonul montan al autostrăzii Sibiu – Pitești (68,73 km), care cuprinde Secțiunea 2 (Boița -Cornetu) și Secțiunea 3 (Cornetu – Tigveni), are o dificultate tehnică ridicată, ceea ce îi obligă pe constructori să aplice o serie de soluții inginerești complexe.
După finalizare, acest tronson montan care va traversa Carpații va asigura mult așteptata conexiune rutieră de mare viteză între regiunile istorice ale României, pe axa Est – Vest (Banat, Transilvania, Muntenia și Dobrogea), pe o distanță de aproximativ 850 km.
Contractul a fost semnat pe 15 februarie 2022 și este finanțat prin Programul Transport. Are valoarea actualizată de peste 5,22 miliarde lei (fără TVA), mai mare cu 23% față de valoarea inițială.
La nceputul lunii aprilie, stadiul fizic pe toată secțiunea 2 Boița – Cornetu era de 9,4%, potrivit informațiilor furnizate de CNAIR.
În august se așteaptă avizul de mediu revizuit
Potrivit lui Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al CNAIR, acordul de mediu revizuit pentru secțiunile 2 și 3 este estimat să fie emis în luna august 2026.
Abia după acest pas vor putea fi parcurse etapele administrative necesare: adoptarea unei hotărâri de guvern pentru exproprieri suplimentare și emiterea autorizațiilor de construire.
Doar după finalizarea acestor proceduri se va putea lucra efectiv pe întregul traseu din secțiunile montane 2 și 3, considerate cele mai dificile ale autostrăzii.



