Guvernul propune crearea unui program unic prin fuziunea Programului Dezvoltare Durabilă 2021–2027 cu Programul Tranziție Justă 2021–2027, în contextul evaluării intermediare (mid-term review – MTR).
Propunerea a fost transmisă Comisiei Europene, prin sistemul oficial de comunicare Structural Funds Communication (SFC). Pe 11 martie 2026, Comisia Europeană a anunțat adoptarea noului Program Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă 2021–2027.
Acesta reunește priorități din ambele domenii și va fi gestionat de Direcția Generală Program Dezvoltare Durabilă și Tranziție Justă, în calitate de autoritate de management.
Decizia transmisă prin SFC confirmă acordul Comisiei pentru această fuziune, subliniind necesitatea ca programele europene să fie coerente și complementare, evitând suprapunerile și redundanțele.
În același timp, Comisia Europeană a solicitat statelor membre reducerea numărului de programe aferente perioadei 2021 – 2027, invocând nevoia de simplificare administrativă, diminuarea costurilor și creșterea eficienței.
În acest context, unificarea celor două programe aduce mai multe beneficii, printre care simplificarea structurii programelor și a raportării în SFC, gestionarea unitară printr-un singur set de indicatori și un cadru comun de performanță, precum și o flexibilitate sporită în realocarea fondurilor între priorități.
Conform regulilor SFC, un program presupune existența unei singure autorități de management, a unui set unic de indicatori, a unui cadru de performanță comun și a unui flux integrat de raportare și audit.
Autoritățile precizează că această reorganizare permite o gestionare unitară a activităților fără a afecta atribuțiile existente, care se mențin în limitele prevăzute de legislația în vigoare. Astfel, sunt respectate prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fără modificări semnificative ale responsabilităților instituționale.


