Oferte locuri de munca top

Anghel Saligny: Sapte noi contracte, de aproape 89 mil lei, semnate

Șapte noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost semnate.

Conform ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, valoarea lor totală este de 88,96 milioane de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră, precum și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.

Acestea sunt:

– Înființare sistem inteligent de distribuție gaze naturale în comunele Grivița, Reviga, Miloșești, Cocora, Colelia, Traian, județul Ialomița – 50 milioane de lei;

– Înființare sistem de canalizare și extindere sistem de alimentare cu apă în orașul Milișăuți, județul Suceava – 18 milioane de lei;

– Extindere rețea de canalizare în comuna Lipovăț, județul Vaslui – 9,72 milioane de lei;

– Reabilitare / Modernizare DJ 607C: Bahna (asfalt) – intersectie Drum turistic, județul Cluj – 3,6 milioane de lei;

– Extinderea sistemului de distributie a gazelor naturale în loc. Chinteni, comuna Chinteni, județul Cluj – 3,26 milioane de lei;

– Extindere rețea apă și canalizare în localitatea Amzacea, Zona Lotizată, comuna Amzacea, județul Constanța – 3 milioane de lei;

– Construire pod din beton armat în satul Săcăluşeşti, comuna Agapia, județul Neamț – 1,36 milioane de lei.

Vor fi scoase la licitatie mai multe proiecte rutiere

”Continuăm finanțarea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii locale, astfel încât toți cetățenii să beneficieze cât mai curând de condiții moderne de viață și de servicii publice de calitate, care să răspundă nevoilor de bază din comunități, fie că vorbim despre drumuri, poduri sau accesul gospodăriilor la rețelele de alimentare cu apă, canalizare ori de gaze”, a precizat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2026

Revista Arena Constructiilor aprilie 2026

 


Etichete:
Sus