Oferte locuri de munca top

Autostrada A8 Tg Neamt – Tg Frumos: UMB invinge Danlin XXL in instanta

UMB a învins în instanță Danlin XXL și a obținut reevaluarea ofertei sale pentru contractul de peste 1,4 miliarde euro de construire a tronsonului Tg. Neamț (Moțca) -Tg. Frumos al Autostrăzii A8.

După ce inițial a pierdut la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC), UMB a deschis o acțiune în instanță împotriva deciziei CNSC.

Curtea de Apel București a admis contestația formulată de UMB și a anulat raportul procedurii în ceea ce privește desemnarea ca ofertant câștigător a Asocierii Danlin XXL.

Curtea a obligat autoritatea contractantă ”la reluarea procedurii de evaluare, conform prevederilor legale şi a considerentelor prezentei decizii”.

În octombrie 2025, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a selectat asocierea româno-bulgare Danlin XXL (Lider) – Groma Hold Ltd – Intertranscom Impex – Evropeiski Patishta drept câștigătoare a contractului pentru construirea acestui tronson. Oferta câștigătoare avea prețul de 4,76 miliarde lei. Valoarea estimată inițial pentru acest tronson era între 6 și 7,17 miliarde lei, fără TVA

Contestația formulată de UMB viza garanția de participare depusă de Danlin XXL, pe care o consideră neconformă cu cerințele din documentația de atribuire.

Concret, reprezentanții UMB susțin că polița nu acoperă toate cele patru situații de risc impuse de Formularul A1, lipsind cazul în care ofertantul declarat câștigător nu deschide contul pentru constituirea garanției de bună execuție prin rețineri succesive.

Mai mult, reprezentanții UMB spun că garanția Danlin XXL are o clauză care permite asigurătorului să recupereze ulterior suma plătită, dacă apreciază că cererea de plată a fost neîntemeiată. „Aceste prevederi transformă garanția într-un instrument revocabil și condiționat, contrar cerințelor documentației, care impun o garanție irevocabilă și executorie la prima cerere”, spun aceștia.

Tronsonul 1 Târgu Neamț (Moțca) -Târgu Frumos din județul Iași are lungimea de 27 de kilometri și prezintă o complexitate tehnică ridicată.

Vor fi construite 36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri (pasajul de la km. 27 de 1100 metri), patru tuneluri cu o lungime totală de 1,7 kilometri și trei noduri rutiere (nod Moțca DN 24, Nod Pașcani DJ 208 și nod Târgu Frumos DN 28 B).

CNIR a inclus în documentație acordarea punctajului suplimentar constructorului care își asumă execuția în termen de cel mult 12 luni a sectorului de autostradă de aproximativ 5 kilometri între Moțca și Autostrada Moldovei -A7, nodul turbion de la Pașcani.

Secțiunea A8 Târgu Neamț-Iași-Ungheni are lungimea de 89 de kilometri, valoarea estimată de peste 25 miliarde lei și prezintă o complexitate tehnică ridicată.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2026

Revista Arena Constructiilor martie 2026


Etichete:
Sus