Oferte locuri de munca top

Judetul Valcea: Proiectele cu cofinantare prea mare probabil ca vor fi abandonate

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea

Autoritățile centrale trebuie să se asigure că autoritățile locale dispun de bani pentru a cofi­nanța proiectele înainte de aplicarea acestei măsuri, este de părere Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

 

 

 

El recomandă autorităților centrale să țină cont în primul rând de cuantumul acestei cofinanțări. Cu cât cuantumul este mai mic, cu atât sunt mai mari șansele ca proiectul să fie dus la bun sfârșit.

“Este evident că nu vom putea susține investi­ții majore în cazul în care s-ar introduce o co­tă de cofinanțare. Însă, sunt de părere că și guvernanții și cei care vor gândi o astfel de măsură vor lua în calcul faptul că autoritățile județene nu vor putea susține proiecte majo­re și vor acționa în consecință. Pierderea nu este pentru noi, ci este pentru comunități și de aceea trebuie mare atenție”, consideră domnul Rădulescu.

Orice măsură care implică asigurarea de fon­duri din bugetul propriu al județului pentru implementarea unei investiții va însemna mai puțini bani pentru proiectele mai mici incluse în strategia de dezvoltare a județului, proiec­te pe care Consiliul Județean le-ar fi susținut din fondurile proprii.

“Nu cred că se va pune problema să renun­țăm la anumite proiecte, doar în cazul în care partea de cofinanțare este una foarte mare”, menționează președintele CJ Vâlcea.

Focusul a fost pe proiecte cu cofinanțare zero sau aproape de zero

Județul Vâlcea a implementat până acum mai multe proiecte, atât cu fonduri guvernamenta­le, cât și cu fonduri europene. Unele dintre acestea au avut și o cotă de cofinanțare, pe ca­re CJ a trebuit să o asigure din bugetul propriu.

“În toți acești ani ne-am concentrat în special pe accesarea de fonduri nerambursabile, un­de contribuția noastră este zero sau aproape de zero. Suntem campioni regionali la semna­rea de contracte pe fonduri europene. Nu există nicio axă de finanțare pe niciun dome­niu la care noi să nu fi depus un proiect. De altfel, bugetul Județului Vâlcea, în medie de 65-70 %, a fost în fiecare an orientat spre in­vestiții, nu spre salarii sau cheltuieli de funcționare. An de an, am proiectat un buget al dezvoltării și al investițiilor. Așa vom proce­da în continuare”, a mai transmis Constantin Rădulescu.

CJ Vâlcea va renunța la proiecte doar dacă au o cotă de cofinanțare foarte mare

Edilul consideră că este necesar ca guvernan­ții să găsească soluții pentru a prioritiza in­vestițiile care sunt absolut necesare: “De in­vestiții în sănătate, infrastructură rutieră, educație, cultură, mediu etc. este nevoie pes­te tot, indiferent de nivelul UAT-ului respec­tiv. Consider că este important ca toate loca­litățile și toate județele să se dezvolte”.

Totodată, președintele CJ dă asigurări că nu vor renunța la proiecte decât dacă au o cotă de cofinanțare foarte mare: “Probabil vom re­nunța la proiectele la care nu vom putea susți­ne partea de cofinanțare, în cazul în care pro­centul este unul foarte mare. Toate proiectele pe care le avem în implementare vor fi duse la bun sfârșit și vorbim aici de peste proiecte eu­ropene de peste 600 de milioane euro”.


Etichete:
Sus