Oferte locuri de munca top

DJ 659 va fi modernizat cu fonduri europene

Lucrările pentru modernizarea a peste 58 km din drumul județean DJ 659 vor fi finanțate din fonduri europene.

Acesta este al doilea proiect finanțat în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia (PR SM) 2021-2027, ce vizează modernizarea drumurilor județene, fiind încheiat cu ADR Sud-Muntenia, a explicat președintele Consiliului Județean Argeş, Ion Mînzînă.

Valoare totală a proiectului „Modernizarea DJ 659: Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – Lim. Jud. Dâmbovița, L= 58,320 km” este de peste 72 milioane de euro.

Este unul dintre cele mai lungi drumuri județene din Argeș.

Traversează șapte localități – Bradu, Suseni, Rociu, Negrași, Mozăceni, Slobozia, Ștefan cel Mare.

Acesta asigură legătura cu DJ703B, DJ503 – drum, de asemenea, modernizat pe fonduri europene, DJ679D, DJ679C, DJ702F și drumurile comunale adiacente.

În cadrul acestui proiect, pe lângă asfaltarea propriu zisă a drumului, se vor executa lucrări de modernizare a 11 poduri (opt poduri noi, trei poduri vor fi modernizate), drumuri laterale, se vor construi podețe de acces la proprietăți, vor fi amenajate trotuare în interiorul localităților, atât pe partea stângă, cât și pe partea dreaptă, vor fi amenajate 54 stații de autobuze.

În prezent, județul Argeș are 408 proiecte depuse în acest ciclu financiar, însumând aproape 600 milioane de euro, ceea ce reprezintă peste 27% din valoarea totală a Programului Regional.

În ceea ce privește axa de drumuri, din valoarea totală a proiectelor depuse, 743 milioane de lei, adică un procent de 30%, reprezintă cele două proiecte din Argeș pe infrastructură rutieră.

În luna mai acestui an președintele Consiliului Județean Argeș a semnat și cel mai mare contract de modernizare a infrastructurii rutiere din Regiunea Sud-Muntenia: DJ 679 Păduroiu (DN 67B)-Lipia-Popești-Lunca Corbului-Pădureți-Ciești-Fâlfani-Cotmeana-Malu-Bârla-Lim. Jud. Olt, în lungime de 48 km.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2024

Revista Arena Constructiilor septembrie 2024

Sus