Oferte locuri de munca top

Bani europeni pierduti din cauza nefinalizarii contractelor

Nu mai puțin de 8 certificate negative au fost emise de Administrația Națională a Penitenciarelor pentru nefinalizarea contractelor de evaluare a stării mai multor penitenciare din țara noastră.

Achizițiile sunt aferente unui proiect finanțat din fonduri europene, cu circa 90% din finanțare susținută de Fondul Social European.

Durata de implementare a proiectului se finalizează în data de 30 octombrie 2023.

În condițiile în care prestatorul nu a livrat documentația aferentă contractului, iar timpul rămas până la finalizarea proiectului nu mai permite reluarea procedurii de achiziție, Administrația Națională a Penitenciarelor este nevoită să dezangajeze sumele alocate, astfel pierzând atât finanțarea nerambursabilă, cât și sumele alocate de la bugetul de stat, nereușind atingerea rezultatelor asumate prin contractul de finanțare.

Contractul a fost împărțit în 8 loturi și prevede realizarea studiilor referitoare la infrastructura clădirilor din sistemul penitenciar pentru determinarea gradului de conformitate a acestora cu standardele naționale și internaționale în domeniul asigurării condițiilor de detenție.

Acest contract a fost semnat în luna decembrie 2021, pentru toate cele 8 loturi, cu singura firmă care a depus ofertă, și anume Professional Engineering Consulting SRL București. Valoarea contractului este de 1.359.000 lei fără TVA.

Firma a fost înființată în 2021 și are obiect de activitate ”activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea”, fiind deținută de Mircea-Valentin Dincă.

Construirea unui terminal intermodal, in pregatire

Prestatorul avea obligația întocmirii de Rapoarte finale însoțite de următoarele anexe: Expertiza tehnică aferentă fiecărui spațiu; Audit energetic aferent fiecărui spați; Notă conceptuală aferentă fiecărui spațiu și Tema de proiectare aferentă fiecărui spațiu; Fișele de evaluare a penitenciarelor; Criteriile de evaluare a conformității; Registrul riscurilor.

Pâna la data limită de expirare a contractului, prestatorul nu a prezentat niciun document din cele menționate mai sus.

Sunt considerate prejudicii întreaga valoare a contractului, la care se adaugă penalitățile de întârziere facturate conform clauzelor contractuale.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

2 Comentarii

  1. Ciobotaru Dinu said:

    Unde sunt institutele, centrele, atelierele de proiectare care au existat la nivelul ministerelor și departamentelor, a județelor, înainte de anul 1989, organizații de proiectare care întocmeau documentația tehnico-economică necesară; stabilirii fluxurilor tehnologice, proiectării și urmăririi lucrărilor prin șefii de proiecte, începând de la temele de proiectare, la studiile de fezabilitate, celelalte faze de realizare a obiectivelor de investiții, până la recepția finală a obiectivelor de investiții. România astăzi nu mai are planuri de perspectivă pentru dezvoltare. Activele românilor, bunurile proprietate publică, au fost înstrăinate contrar prevederilor Constituției României, care interzice înstrăinarea bunurilor proprietate publică. Cetățenii româniei au ajuns sclavi la ei acasă.

  2. Grigore A. said:

    Daca ar fi un caz singular! Nu de curand s-au pierdut 65 de milioane de euro pentru 49 de tramvaie pentru 4 orase!
    Si pentru acest fapt nu s-a emis nici certificat negativ, nici nu s-au emis pretentii asupra garantiei de participare (care nu a mai fost prelungita la solicitarea Ministerului Dezvoltarii). Licitatia a fost contestata, iar noul castigator nu a mai semnat contractele de furnizare pentru ca pretul ofertat nu mai era atractiv!

Sus