Urare Craciun 2024

Centura Sud Bucuresti: lucrarile ar putea incepe pe toate tronsoanele

Toate cele trei tronsoane ale Centurii Sud București, în lungime de 52 kilometri, ar putea să primească autorizația de construire până la sfârșitului anului și astfel să înceapă lucrările.

Un prim pas a fost deja făcut, ieri fiind emisă autorizația de construire pentru aproape 15 kilometri din Autostrada de Centură – inel sud.

Mai exact, este vorba despre obiectivul ”Autostrada de Centură București, km 0+000 – km 100+900, Lotul 2: km 69+000 – km 85+300 aferent Centură Sud, Sector km 70+700 – km 85+300 – Etapa 2”.

Tronsonul de 15 kilometri trece prin localitățile Vidra, Jiava, 1 Decembrie, Dărăști – Ilfov, Măgurele, Bragadiru, Domnești, Ciorogârla, Cornetu din județul Ilfov și Grădina și Joița din Județul Giurgiu. Decizia de expropriere pentru imobilele ce constituie coridorul de expropriere a fost emisă pe 15 octombrie 2020.

Valoarea lucrărilor este de 506.653.205 lei fără TVA.

Documentația tehnică DTAC a fost elaborată de Alsim Alarko Sanayi Tesisleri ve Ticaret AS.

Durata de execuție a lucrărilor este de 28 luni, calculate de la data începerii efective a lucrărilor.

Autostrada de Centură București A0 face parte din Coridorul 4 pan-european, în lungime de 101 kilometri.

Când va fi gata A0 – inel sud

În afara de Tronsonul 2, pentru care urmează să fie emis astăzi ordinul de începere a lucrărilor, Autostrada A0 Sud mai are în componență alte două tronsoane.

Pentru Tronsonul 1 proiectul depus a fost autorizat și va fi evaluat de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Ordinul de începere a lucrărilor va fi emis la mijlocul lunii noiembrie sau cel mai târziu la sfârșitul lunii noiembrie, conform declarațiilor ministrului Lucian Bode.

Pentru Tronsonul 3, proiectul tehnic a înregistrat întârzieri. Proiectul trebuia depus în luna mai, autoritățile au extins apoi termenul la 6 luni, dar și această perioadă a fost  depășită. Antreprenorul a fost penalizat, iar autoritățile așteaptă ca documentația să fie predată în următoarele trei săptămâni. Până la sfârșitul anului, ministrul Transporturilor se așteaptă să dea ordinul de începere și pentru Tronsonul 3.

Ce lucrări au fost autorizate

Intervențiile autorizate ieri pentru A0 Sud – etapa a 2a cuprind:

* Lucrări de drum – structură rutieră

* Lucrări de artă – poduri și pasaje

– pasaj pe DJ 401A peste autostradă km 72+156

– pod pe autostradă peste canal km 72+446

– pasaj pe DE peste autostradă km 73+446

– pod peste autostradă peste râul Sabar km 73+518

– pasaj peste autostradă peste DN 5 km 74+876

– pasaj pe bretea peste DN 5 km 0+401

– pasaj pe autostradă peste CF București – Port 1 Decembrie km 76+861

– pasaj pe DC 101 peste autostradă km 78+340

– pasaj pe DE peste autostradă km 79+200

* Lucrări de scurgerea epelor

* Lucrări de consolidare

* Lucrări hidrotehnice

* Noduri rutiere: intersecție cu DN 5 la 1 Decembrie – km 74+900 și intersecție cu DN 6 Bragadiru – km 84+650

* Parcare de scurtă durată la km 78

* Lucrări de siguranța circulației

* Lucrări de iluminat

* Lucrări de relocări/protejări rețele.

Și un pasaj pentru CF București Nord – Aeroport Henri Coandă a primit autorizația de construire

Tot ieri a fost emisă autorizația de construire pentru obiectivul ”Pasaj semi acoperit (copertină)”, din cadrul obiectivului de investiție Modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă București – Faza I: Racord C.F. la Terminalul T1.

Pasajul semi acoperit se va realiza între stația terminus a liniei de cale ferată și clădirea aeroportului.

Lucrările prevăzute cuprind lucrări de arhitectură, lucrări de rezistență, de instalații electrice și de protejare a mediului.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 5.029.068 lei, fără TVA.

Durata de execuție este de 3 luni de zile.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2020

 

Sus