Oferte locuri de munca top

Strabag construieste un drum de 72 mil euro

Țările vecine nouă continuă să investească în proiecte de infrastructură de transport care le asigură dezvoltarea economică.

Astfel, filiala ungară a grupului de construcții Strabag va construi și moderniza un drum ocolitor de 7,5 km în orașul Veszprém, în vestul Ungariei, pentru echivalentul a 72 de milioane de euro.

Lucrările se vor desfășura în două faze: prima fază ar trebui finalizată în decembrie 2021, faza a doua urmând să fie finalizată la începutul anului 2023.

Pe lângă consolidarea capacității de transport a drumului, eforturile de modernizare vizează și lărgirea la patru benzi cu o separare structurală între părțile carosabile.

„Ungaria este o piață foarte importantă pentru noi, nu numai istoric – funcționăm acolo din 1989 – dar și în ceea ce privește producția noastră actuală. Proiectele de infrastructură ca acestea au făcut din Ungaria a patra țară ca mărime a volumului de producție ”, explică Thomas Birtel, CEO Strabag SE.

În Ungaria, Strabag nu lucrează numai la proiecte de infrastructură importante, precum modernizarea secțiunii de sud a liniei de metrou M3 din Budapesta, dar este foarte activă și în construcția clădirilor.

Pe lângă construcțiile industriale, de exemplu pentru furnizorul auto elvețian Rehau, Strabag lucrează și la proiecte de referință pentru sectorul cultural. Un astfel de proiect este Sala Eiffel de la Budapesta, monument istoric, care a fost renovată pentru Opera de Stat din Ungaria și transformată într-un centru de artă pentru muzică clasică.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

Sus