Oferte locuri de munca top

Constructiile neautorizate din Brasov vor fi demolate

Mai multe construcții neautorizate din Municipiul Brașov urmează să fie demolate, primăria luând măsuri în acest sens.

Astfel, Primăria Brașov vrea să contracteze un constructor care să execute aceste demolări. În acest sens, a lansat o licitație pentru atribuirea unui acordul – cadru cu o valoare totală estimată între 959.424 și 3.837.699 lei fără TVA.

Acordul – cadru va fi încheiat cu un singur agent economic, după cum menționează oficialii Primăriei Brașov.

Investiția va fi acoperită din bugetul local al municipiului.

Acordul are o durată de 4 ani (48 de luni) de la data atribuirii.

Reprezentanții primăriei ne-au declarat că încă nu a fost întocmită o lista cu toate construcțiile ce urmează să fie demolate. Contractele din cadrul acordului vor fi atribuite anual sau ori de câte ori este nevoie.

Acordul va fi atribuit în funcție de criteriul ”prețul cel mai scăzut”.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 2 iulie 2018.

În urma hotărârilor judecătorești, a dispozițiilor de primar și a constatărilor din teren privind demolarea contrucțiilor neautorizate și aducerea terenului la starea inițială, reprezentanții Serviciului Amenajare Drumuri Publice, Siguranța Circulației, împreună cu reprezentanții poliției locale, se vor deplasa în teren pentru evaluarea categoriilor de lucrări ce urmează să fie executate și pentru întocmirea proceselor verbale de constatare.

Aceste construcții neautorizate pot fi: construcții civile, industriale, agricole, panouri publicitare, chișcuri, firme, garaje, stâlpi de iluminat public și multe altele.

 

Participati la evenimentul organizat de ARENA Constructiilor, joi 7 iunie, la Bucuresti !

 

Citiți și:

Investitori turci pregatesc un ansamblu in Sectorul 1

Un sector al Capitalei cauta avocat

Proiecte aprobate, de peste 219 mil lei, pentru modernizare drumuri

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2018


Etichete:
Sus