Iașiul intenționează să reabiliteze o serie de muzee și case memoriale aflate în administrarea Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Pe lista de priorități se află și Casa Memorială “Constantin Negruzzi” din satul Hermeziu, comuna Trifești, potrivit unui comunicat al Consiliului Judetean Iasi.
Restaurarea imobilului va fi posibilă în cadrul Programului Operațional Comun Romania-Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinatate (ENI) care se adresează zonei aflate la frontiera dintre cele două state. Proiectul “Circuit turistic internațional de promovare a patrimoniului cultural istoric” va fi realizat în parteneriat cu Raionul Strășeni.
Conacul familiei Negruzzi a fost construit în perioada 1807-1810, iar în anul 1995 a fost inaugurat ca muzeu. Ansamblul a fost inclus pe lista monumentelor istorice din județul Iași în anul 2015 și are în componență casele familiei Negruzii, Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena” și un parc.
Proiectul vizează înlocuirea tâmplăriei, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice. Totodată, vor fi reabilitate și instalațiile exterioare de apă și canalizare, vor fi amenajate trotuare și alei în jurul clădirii, iar acoperișul imobilului va fi reaparat.
Consilierii județului Iași se vor pronunța cu privire la alocarea sumei de 32.000 de lei fără TVA pentru realizarea documentației tehnico-economice.
Suma necesară estimată pentru realizarea proiectului este de 300.000 de euro.
Citiți și:
In aprilie va demara construirea mai multor case langa Bucuresti
Cititi revista ARENA Constructiilor
ARENA Constructiilor nov – dec 2017 (click aici) | ARENA Constructiilor , oct 2017 (click aici) |