Pentru realizarea Pasajului denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea și str. Universității va fi trecut în administrarea municipiului Oradea un teren de peste 3 hectare, aflat în administrarea Ministerului Transporturilor.
„Studiul de fezabilitate pentru realizarea acestui pasaj este aproape gata. Dacă totul va fi în regulă, în ședința ordinară din luna octombrie va fi aprobat, dar pentru a putea începe lucrările este nevoie ca terenul pe care ar urma să se facă acest pasaj să fie în administrarea sau în proprietatea Consiliului Local”, a spus Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
Acest proiect prevede amenajarea intersecției între drumul de centură și str. Universității, prin realizarea unui pasaj denivelat, care va permite fluidizarea circulației de tranzit și care va lega zona centrală a municipiului cu Parcul Industrial Eurobusiness 2, piața Obor, supermarketuri etc.
În perioada 2001/2003 a fost realizată şoseaua de centură a municipiului Oradea, cu lungimea de 5,3 km, fapt ce a condus la scoaterea traficului greu și a traficului de tranzit din municipiu. Deoarece traficul pe şoseaua de centură este în creștere, s-a impus necesitatea reconfigurării intersecțiilor cu străzile de intrare-ieșire. Astfel au fost construite pasaje supraterane peste drumul de centură în zona străzii Nojoridului și Ciheiului. De asemnea s-au construit pe traseul Drumului de centură, două pasaje pentru traversarea supraterană a intersecțiilor cu Calea Aradului și DN79, respectiv cu Str. Nufărului și Dn76.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!