Managerii companiilor din sectorul construcțiilor se așteaptă ca, de cum până în noiembrie, activitatea să se mențină la un nivel constant. Aceasta în contextul în care managerii din industrie, comerțul cu amănuntul și servicii se așteaptă la creșteri în sectoarele respective, potrivit unei anchete conjuncturale a Institutului Național de Statistică.
În construcții se va menține numărul actual de salariați, estimează managerii. Totodată, ei prevăd o creștere moderată a prețurilor.
Industria prelucrătoare
Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +9%). Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +9%).
Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +3% pe total industrie prelucrătoare.
Soldul conjunctural indică percepţia managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care nu trebuie confundată cu ritmul creşterii sau scăderii valorii unui indicator statistic.
Construcţii
Potrivit estimărilor din luna septembrie 2017, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural -3%). Managerii estimează, de asemenea, relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural -4%).
În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +11%).
Comerţ cu amănuntul
În sectorul comerţ cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +15%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creștere (sold conjunctural +23%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni creștere a numărului de salariaţi (sold conjunctural +17%).
Pentru următoarea perioadă, managerii societăţilor comerciale estimează creștere a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +25%).
Servicii
Conform estimărilor din luna septembrie 2017, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +12%).
În sectorul de servicii se estimează relativă stabilitate a numărului de salariaţi (sold conjunctural +4%).
Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia septembrie (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


