Lucrările pentru reabilitarea DN 24D aflat în stare avansată de degradare nu se vor concretiza în următoarea perioadă ca urmare a lipsei de finanţare de la bugetul de stat.
DN 24D care face legătura între Galaţi și Bârlad a fost constant dezavantajat la finanţare de către ultimele Guverne, fapt ce a condus la degradarea sa continuă. Atenţia guvernanţilor a fost concentrată în special pe modernizarea și reabilitarea DN 24 care face legătură cu punctul vamal Albiţa, dar care este o variantă mai lungă de legătură între cele două localităţi.
În cadrul programelor de proiectare de reparaţii capitale pentru anii 2009-2017 s-a propus efectuarea expertizei tehnice “Reabilitare DN 24D km 0-84 Bârlad- intersecţie DN 26 km 12 stânga” necesară elaborării proiectului în faza DALI, dar această expertiză nu a fost inclusă în bugetul CNAIR.
“Având în vedere elementele geometrice ale drumului, clasa tehnică precum și zestrea precară existentă pe DN 24D, pentru a atinge parametrii unui drum naţional este necesară modernizarea acestuia ceea ce presupune alocarea unor fonduri însemnate.”, potrivit informaţiilor furnizate de Ministerul Transporturilor.
Includerea obiectivului într-un plan de finanţare va putea fi analizată în cazul unei rectificări bugetare pe anul 2017 cu condiţia suplimentării fondurilor alocate programului de reabilitare și modernizare a drumurilor naţionale.
În perioada 2010-2016 pe traseul de 84 de km au fost executate lucrări de întreţinere curentă și periodică constând în reparaţii pe suprafeţe extinse și izolate. Lucrările au fost executate cu terţi și în regie proprie de către CNAIR SA prin SDN Galaţi și respectiv SDN Bârlad.
Revista – Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia iunie 2017 (click aici)
TopJobs – Oferte locuri de munca in constructii (click aici)
Newsletter – Primesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


