Oferte locuri de munca top

Judetul Harghita isi propune lucrari de peste 260 mil lei

Noile lucrări de drumuri și întreţinerea reţelei de infrastructură rutieră se numără printre priorităţile buget judeţului Harghita.

Autorităţile au bugetat noi lucrări a căror valoare se ridică la 261 milioane de lei. Din această sumă, 25 milioane de euro ar urma să fie obținuți din fonduri europene, restul asigurați de la guvern sau chiar din împrumuturi bancare.

În opinia președintelui consiliului județean Borboly Csaba, administrarea drumurilor județene este una dintre priorități, dar și o îndatorire.

În lucrările programate anul acesta sunt incluse porțiunile de drum de la Șoimușu-Mic, Păuleni-Ciuc, Băile Harghita, Zetea sau porțiunile dintre localitățile Tulgheș și Ditrău sau cele dintre Remetea și Subcetate, Crișeni și graniță cu județul Mureș.

Președintele consiliului județean și-a exprimat speranța ca la proiectarea de drumuri să se prezinte cu oferte specialiști din județul Harghita, deoarece experiența avută cu specialiștii din alte zone ale țării nu a fost una pozitivă.

Totodată, consiliul județean și-a asumat că până în anul 2020 se vor asfalta porțiunile de drum de la Lăzarea, Casin, Sânmartin – Bancu, Ciucsângeorgiu – Armășeni, Livezi, Valea Strâmbă, Tulgheș, Frumoasa – Mihăileni, Orășeni, Dealu, Atid – Crișeni, Vărșag, Sânpaul, Ditrău – Remetea, Sărmaș – Subcetate, Bilbor.

Pentru realizarea acestor investiții se au în vedere și finanțările din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) și a POR.

Autoritățile județului Harghita spun: “În cazul PNDL s-au alocat în avans fonduri, iar dacă vreunul dintre proiecte va fi finanțat de prin intermediul acestui program, banii vor fi realocați altor proiecte.”

CJ Harghita are în acest moment proceduri de achiziţii publice în diferite stadii pentru 174 de proiecte cu o valoare cumulată de 79 de milioane de lei.

 

arena-constructiilor-martie-2017

 

Revista –    Rasfoieste revista ARENA Constructiilor , editia martie 2017 (click aici)

TopJobs  –  Oferte locuri de munca in constructii (click aici)

NewsletterPrimesti gratuit stirile ARENA Constructiilor ! click aici!


Etichete:
Sus