Nu mai puțin de 2104 posturi va avea noul minister ce va fi format prin unirea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice cu Ministerul Fondurilor Europene. Numărul nu include demnitarii și cabinetele aferente acestora, potrivit proiectului de Hotărâre de Guvern privind înființarea noului minister.
Numărul de posturi adăugate (829 – MDRAP, în 2015) nu reprezintă singura diferență dintre noua și vechea organigramă. Astfel, un al șaselea Secretar de Stat li se va alătura demnitarilor din fruntea Ministerului Dezvoltării. Ba mai mult, în subordinea înalților funcționari publici, sunt prevăzute trei posturi de Subsecretar de Stat.
În domeniile sale de activitate, noul MDRAPFE – Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene – exercită următoarele funcții:
* de planificare strategică, de monitorizare și control;
* de reglementare, avizare și certificare;
* de reprezentare, coordonare și administrare;
* de autoritate de stat în domeniile sale de activitate;
* de implementare și gestionare a programelor finanțate din fonduri europene, naționale, precum și din alte surse legal constituite;
Ministerul va avea un parc de 115 autoturisme cu un consum lunar de carburant de 400 de litri pentru fiecare autoturism, acestea fiind preluate de la MDRAP și, respectiv, de la MFE, afirmă inițiatorii proiectului.
De asemenea, proiectul de Hotărâre îi atribuie MDRAPFE rolul de autoritate care coordonează instrumentele structurale 2007-2013, fondurile ESI 2014-2020, dar și fondurile alocate prin Mecanismul financiar al Spațiului Economic European sau prin Programul de cooperare norvegian pentru creștere economică și dezvoltare durabilă.
Totodată, MDRAPFE gestionează programele de cooperare teritorială, dezvoltare regională, coeziune și dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism şi arhitectură, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, lucrări publice și construcţii.
Nu în ultimul rând, este responsabil cu problemele de administraţie publică centrală şi locală, descentralizare, reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, fiscalitate şi finanţe publice regionale şi locale, dialogul cu structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, dezvoltarea serviciilor publice comunitare, ajutor de stat acordat de autorităţile administraţiei publice locale, parcuri industriale, gestiunea funcţiei publice, programarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul utilizării asistenţei financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele pe care le gestionează.
MDRAPFE va îndeplini funcția de autoritate administrativă de „înfrățire instituțională”, fiind responsabil cu managementul administrativ și finanaciar al proiectelor în care România va oferi asistență tehnică. Inițiatorii mai precizează că ministerul va îndeplini funcția de autoritate de plată pentru programul Facilitatea Schengen, Facilitatea de tranziție, Fondul frontierelor externe, Programul de cooperare elvețiano-român și Fondul pentru Securitate Internă 2014-2020.


