Consiliul Judeţean Cluj va împrumuta 50 de milioane de euro în vederea reabilitării drumurilor. Procedura de achiziţie publică a creditului a fost deja demarată iar primul termen de depunere a ofertelor este 8 august urmată de cinci zile necesare pentru analiza ofertelor.
Autorităţile estimează că acest credit va fi contractat în toamna acestui an.
Fondurile vor fi folosite pentru lucrări în profunzimea drumurilor, de la fundaţie, lucrări de reabilitare şi modernizare potrivit exigenţelor şi normativelor din domeniu.
„În ceea ce priveşte execuţia efectivă a acestor lucrări de modernizare, în situaţia în care se va reuşi deblocarea situaţiei şi rezolvarea litigiului existent în prezent, aceasta va reveni celor două asocieri cu care au fost semnate în trecut acorduri cadru care sunt în vigoare, fiind doar suspendate”, precizează autorităţile de la Cluj.
Pe 5 august este programată o întrevedere între Președintele CJ Cluj și reprezentanţii firmei KIAT.
Contractul cu asocierea dintre Kiat, Tehnic Asist si Damar Consult în 2011 a avut drept scopt reabilitarea a peste 438 de kilometri de drum judetean în decurs de patru ani pentru 66 de miliaone de euro. Contractul a fost reziliat în 2014 și niciun kilometru de drum nu a fost reabilitat.
Lucrări de drumuri și investiţii în Aeroport în jud Cluj
Lucrările de drumuri și investiţii pentru refacerea pistei aeroportului sunt cele mai importante puncte atinse de autorităţile locale din Cluj în cadrul celei mai recente ședinţe.
Astfel reprezentanţii judeţeni au anunţat eliberarea autorizației de construire pentru lucrările de reparație la pista veche a Aeroportului clujean, denumită calea de rulare Delta, folosită în acest moment ca pistă de rulare pentru aeronave.
Începând de săptămâna viitoare firma constructoare va avea la dispoziție maximum 30 de zile pentru realizarea reparațiilor, perioadă de timp în care se vor executa o serie de intervenții asupra a nu mai puțin de 253 de dale de beton.
Valoarea investiţiilor se ridică la peste 500 de mii de euro.
În etapa următoare a proiectului lucrări de modernizare în profunzime, mai complexe, această pistă fiind astfel dimensionată încât să asigure o capacitate de portanță redusă, în condițiile în care este folosită doar pentru rularea aeronavelor, nu şi pentru decolare/aterizare. Tot în cadrul Aeroportului proiectul de construire a noii piste, etapa II, de la 2100 la 3500 de metri este condiţionat de finalizarea lucrărilor de deviere a râului Someș, respectiv de realizarea exproprierilor din zona afectată. Valoarea totală a lucrărilor de deviere și a exproprierilor este de aproximativ 11 milioane de euro. În perioada următoare Ministrul Mediului și Președintele CJ Cluj Alin Tișe vor avea o întâlnire pentru a discuta cele mai bune variante ale proiectului.
Rasfoieste revista ARENA Constructiilor editia iulie-august 2016
Articole disponibile fara abonament – paginile 33, 40-41, 44-45, 67-68.

